ANM a emis, marţi, o nouă informare meteo de vreme rea, în vigoare până miercuri seara. Marţi, 32 de judeţe din Oltenia, Muntenia, Moldova şi Transilvania au intrat sub cod galben de ploi torenţiale şi vijelii, până la ora 23.00.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), începând de marţi, ora 10.00, până miercuri la ora 23.00, instabilitatea atmosferică va fi temporar accentuată în cea mai mare parte a ţării.
Vor fi perioade în care se vor semnala averse cu caracter torențial, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii și căderi de grindină. Cantitățile de apă vor depăși 15-25 l/mp, iar pe arii restrânse 35- 40 l/mp.
32 de județe au intrat, total sau parțial, sub cod galben de ploi torențiale și vijelii, după cum urmează: Maramureș, Bistrița-Năsăud, Harghita, Mureș, Brașov, Sibiu, Alba, Cluj, Bihor, Arad, Timiș, Caraș Severin, Hunedoara, Covasna, Prahova, Dâmbovița, Argeș, Buzău, Vâlcea, Dolj, Mehedinți, Gorj, Teleorman, Olt, Suceava, Neamț, Botoșani, Iași, Bacău, Vrancea, Călărași și Giurgiu.