AcasăEconomiePopulația, obligată să achite costurile Green Deal. 15 miliarde de euro la...

Populația, obligată să achite costurile Green Deal. 15 miliarde de euro la prima strigare

Ministerul Energiei a făcut publice primele costuri ale Green Deal pe care trebuie să le suporte populația. Este vorba despre investiții de 15 miliarde de euro în rețelele de distribuție, recuperate de la consumatori prin majorarea tarifelor. Pe de altă parte, instituția cere subvenții la prețul energiei pentru segmentele vulnerabile, dar și pentru întreprinderi, în anticiparea unor majorări ale acestora.

Sistemul energetic românesc a supraviețuit până la schimbarea politicilor europene datorită mixului diversificat de energie, susțin specialiștii din acest sector. Astfel, la nivelul anului 2022, cărbunele, în proporție de 80% extras local, asigura 14% din mixul energetic primar, țițeiul și produsele petroliere ( 65% importat, 35% produs intern) 36%, gazele naturale ( 84% din producție internă, 16% importat) aproximativ 30% din mix, energia regenerabilă și biocombustibilii 12%, iar energia nucleară 9%.

”Diversitatea mixului energetic a permis menținerea rezilienței SEN, cu depășirea situațiilor de stres. Situația temperaturilor extreme reprezintă o specificitate a regiunii, când SEN este supus vulnerabilităților în asigurarea integrală a acoperirii cererii de energie, atât pentru consumul intern, cât și pentru export, situație prezentă și în statele vecine”, se arată în proiectul Strategiei energetice a României.

Însă, în ultimii 6 ani, structura de producție a energiei electrice a fost puternic influențată de retragerile din exploatare ale unor centrale electrice sau grupuri generatoare care funcționau pe cărbune sau pe hidrocarburi. În perioada 22.09.2017 – 01.06.2023, la nivelul României au fost retrase din exploatare capacități care totalizează o putere instalată de 5.508 MW. Astfel, în 2023, capacitatea instalată în sistemul electroenergetic a atins un minim istoric de 18.254 MW. Aceasta denotă o capacitate mică de generare, în comparație cu alte țări europene cu economii similare.

Aproape nimic în locul centralelor închise

Puterea instalată brută a centralelor electrice puse în funcțiune în anul 2023 în România a fost de 624 MW, majoritatea puterii fiind instalată în centrale electrice fotovoltaice – 496 MW, însă acestea nu au compensat pentru scoaterea din funcțiune a două grupuri pe cărbune de la CE Oltenia, se arată în Strategia energetică. Mai mult, în 2024 se estimează punerea în funcțiune a aproximativ 1.500 MW, preponderent în centrale electrice fotovoltaice, care se vor racorda la sistemul electroenergetic din România, estimându-se un necesar de investiții de 15 miliarde de euro în rețele de distribuție pentru a satisface cerințele tranziției energetice și țintele asumate de România până în 2030.

”Este important de menționat că suma bugetelor de investiții ale celor 8 distribuitori regionali de energie electrică nu depășește 0,4 mld. EUR/an. Este necesară o revizuire a cadrului legislativ și de reglementare pentru a permite și stimula programe de investiții mai ambițioase. În același timp, trebuie alocate sume importante din fondurile nerambursabile disponibile”, se mai precizează în documentul citat.

Programe de subvenții

Potrivit Strategiei, echitatea prețurilor la energie trebuie să implice asigurarea faptului că serviciile energetice sunt accesibile pentru toate segmentele societății și pentru toate sectoarele economice. Aceasta poate include implementarea de programe de subvenții pentru gospodăriile cu venituri mici, întreprinderi mici și mijlocii, respectiv industriile energo-intensive considerate strategice, precum și proiectarea unor structuri de prețuri care să țină cont de diferite niveluri de consum și de capacitatea de plată.

”Este de așteptat ca implementarea unui program național comprehensiv de identificare țintită și sprijinire pentru consumatorii vulnerabili, precum și implementarea măsurilor de eficiență energetică, să îmbunătățească semnificativ capacitatea consumatorilor vulnerabili de a-și asigura nevoile energetice”, se mai specifică în Strategia energetică.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
5.246 afisari

4 COMENTARII

  1. Asta e haiducie (se iau bani de la consumatori ca sa fie sustinute ineficientele fotovoltaice si eoliene) si pro stie (sistemul nu va mai rezista mult, deja importam o buna parte din ceea ce consumam). Redeschideti centralele pe carbune! Jos taxele pe emisiile de carbon, care cresc preturile! Jos Green Deal! Teoria conform careia emisiile de CO2 duc la incalzirea climei este o minciuna menita sa inrobeasca cetatenii, sa distruga economiile si sa umple buzunarele unor smecheri.

  2. Și „prostimea” tace și …înghite! „Beți încet, căci conține proteine!” (citat dintr-un clasic român, încă în viață)

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger