AcasăEconomieFenomen periculos. Eolienele au început să consume energie din sistemul energetic național

Fenomen periculos. Eolienele au început să consume energie din sistemul energetic național

Joi, România s-a confruntat pe tot parcursul zilei, inclusiv seara, cu un fenomen periculos. Eolienele, viitorul energetic impus României, au ajuns să consume energie din sistem, ajungând până la 18 MWh, pe fondul absenței în totalitate a oricărei adieri de vânt. De altfel, Institutul Național de Statistică a confirmat scăderea dramatică a aportului acestui tip de regenerabile, care a produs cu aproape 17% mai puțin în acest an.

Viitorul energetic al României, impus de la Bruxelles, sună extrem de sumbru. Joi, 14 noiembrie, pe parcursul întregii zile până spre seară, eolienele nu numai că au înțepenit, dar au devenit și mari consumatoare de energie din sistem, ajungând să extragă până la 18MWh pe mai multe intervale orare. Tot joi, la orele 17, în apropierea vârfului de consum, România importa 2.469 MWh, în timp ce din eolian intrau în sistem 8 MWh, iar panourile solare, care vor înlocui procente importante din energia în bandă, consumau 1 MWh.

În condițiile în care temperaturile erau încă pe plus și nu se ajunsese la orele de vârf. În inconștiența autorităților, care nu fac decât să repete mecanic toate inepțiile Comisiei Europene, nimeni nu ia în calcul scenariile care deja au devenit realitate. Ce facem când nu bate vântul, când vine seara și când intrăm în sezonul rece? Pentru că exact în orele de vârf, când consumul crește vertiginos, România rămâne fără energie, pentru că regenerabilele vieții nu mai produc.

”În ultima perioadă s-a putut constata modificarea substanțială a structurii de producție din SEN în urma integrării în ultimii ani a unui număr tot mai mare de centrale electrice regenerabile (eoliene si fotovoltaice), cu o pondere tot mai importantă în puterea totală instalată în SEN, centrale al căror nivel de certitudine privind asigurarea siguranței în funcționare a SEN este mult mai mic decât cel al celor clasice, proces care se află în continuă evoluție.

De asemenea, se observă creșterea semnificativă a producției de energie generată de către centralele electrice eoliene și fotovoltaice, fapt care conduce, pe de o parte, la scoaterea de pe piață în mod implicit a unor grupuri clasice a căror nivel de certitudine privind asigurarea rezervelor de sistem este net superior celor din surse regenerabile și, pe de altă parte, la limitarea funcționării acestora, trecerea lor în conservare sau dezafectarea acestora ca urmare a îndeplinirii cerințelor asumate prin Planul Național Integrat Energie Schimbări Climatice (PNIESC), sau prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Aceste evoluții conduc la indisponibilizarea unor cantități semnificative de rezerve de sistem pe care acestea le puneau la dispoziția SEN”, susține Ministerul Energiei.

Fixul bateriilor

Funcționarea Centralelor Electrice Eoliene (CEE) și a Centralelor Electrice Fotovoltaice (CEF) prezintă variații foarte mari de putere (la creștere cât și la reducere), atât din punctul de vedere al amplitudinii, cât și a vitezei de variație, atât în timpul vârfului de sarcină cât și a golului de sarcină, admite Ministerul Energiei.

”Suprapunerea defavorabilă a efectelor acestor variații peste caracterul natural al consumului, respectiv producției (vârf sau gol de sarcină), conduce la creșterea semnificativă a energiilor de echilibrare și implicit a costurilor cu echilibrarea SEN. Astfel, în prezent, se poate constata un deficit al capacităților energetice capabile să asigure echilibrarea SEN, din cauza lipsei, în principal, a centralelor termoelectrice cu funcționare în ciclu combinat și a soluțiilor de stocare în baterii, astfel încât continuarea procesului de intensificare a implementării surselor regenerabile de energie necesită a fi în strânsă corelare cu soluțiile de stocare a energiei, precum bateriile și/sau stocarea hidro”, se arată în motivarea unui proiect de ordonanță de urgență. În fapt, singurul obiectiv al Ministerului Energiei este să echilibreze sistemul cu baterii, deși acestea nu vor putea acoperi deficitul de energie din sistem.

Scad resursele de energie

Potrivit ultimului raport al Institutului Național de Statistică (INS), în perioada 1.I-30.IX.2024, resursele de energie primară au scăzut cu 2,5%, iar cele de energie electrică au scăzut cu 0,3%, față de perioada 1.I-30.IX.2023. Principalele resurse de energie primară, în perioada 1.I-30.IX.2024, au totalizat 23982,6 mii tone echivalent petrol1 (tep), în scădere cu 614,9 mii tep față de perioada 1.I-30.IX.2023. Producţia internă a însumat 12666,5 mii tep, în scădere cu 720,7 mii tep (-5,4%) faţă de perioada 1.I-30.IX.2023, iar importul a fost de 11316,1 mii tep, în creștere cu 105,8 mii tep (+0,9%).

În fapt, producția de energie din cărbune și gaz a scăzut cu 0,3%, hidro a scăzut cu 23,6%, nuclearul s-a redus cu 3,8%, iar producția din eolian a scăzut cu 16,9%. Singura care a crescut, aparent generos, în primele 9 luni ale acestui an, a fost producția din fotovoltaice, cu 58,6%, însă, neacoperind orele de vârf și nici noaptea, aportul a fost nesemnificativ. Pe de altă parte, adevărata creștere a fost la importurile de energie, care s-au majorat cu 61,1%.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
24.949 afisari

19 COMENTARII

  1. MORILE DE VANT AFACEREA DERBEDEILOR DE LA ANRE SI MINISTERUL ENERGIEI,MAI PANARAMELOR CE SRIA IN STUDIUL DE FEZABILITATE ?.
    ATI ACHIZITIONAT ENERGIA DE LA EOLIENE LA CELE MAI MARI PRETURI ,ATI ACCEPTAT RECUPERAREA INVESTITIEI IN SISTEM ACCELERAT , EXCROCII SI-AU RECUPERAT BANII SI AU SPALAT PUTINA !.
    AMARATII DE ROMANI AU PLATIT CEL MAI SCUMP CURENT IN ULTIMII ANI !, CU NISTE MAMELUCI CA MINISTRI LA ENERGIE,ROMANIA NU-SI REVINE NICI IN 10 ANI .
    UNDE MAI PUI CA TRADATORII DE NEAM SI TARA VOR SA VANDA SI LACURILE DE ACUMULARE ALE HIDROCENTRALELOR !.
    DE AIA NU VOR SA PUNA IN FUNCTIUNE TARNITA -LAPUSESTI !.

  2. serios? doar acum si-au dat seama ca au investit in capacitati de productie instabile si nesigure pentru echilibrare ,bani aruncati pe geam!

  3. Energia alternativa este variabila si efemera. Eoliana are lungi perioade fara vant, solara zile noroase, mai ales dim noiembrie- aprilie. Si toate papa si energie ca sa functioneze. UE viseaza frumos. Iar bateriile de stocare sunt greu reciclabile.

    • Vedeți ca și Microsoft va „impune” sa folosiți tehnologia de unde scrieți. Va rog sa nu mai acceptați așa ceva, scrieți pe tablite de piatră articolele

  4. Nu tot ce zboara se mananca! Flora si fauna planetei Pamant au un loc bine stabilit si numai acolo pot trai si dezvolta specia ,aclimatizata la conditiile de relief si clima.Daca le schimi ,,locul,,cu timpul incetraza sa mai existe.Asa si cu eolienele astra si panourole solare,nu se preteaza peste tot in lume NU SUNT CONDITI DE FUNCTIONARE ,,NON STOP,, Investitia in aceste resurse este destul de paguboasa pt.unii. ,,Vrei sa te carpesti dar mai rau te rupi,, Asa se intimpla cand nu ai oameni pregatiti in domeniu .Toti stau ,,cu botul pe labe ,,si scheauna neputinciosi .

  5. Dar nu de la Bruxelles a fost impusă aceasta strategie ci de la acela ce-l admiri PUTIN .

  6. Opriti porcariile de eoliene si solare care ne-au dat peste cap sistemul energetic national! Redeschideti termocentralele pe carbune! Eliminati certificatele de carbon! Stop decarbonizarii! CO2 inseamna viata!

  7. Dacă la asa zișii prosumatori se montau capacitati de producere a energiei verzi STRICT cit acestia consumau pe oră treaba era bună ca se mai descărcau de sarcină rețelele si transformatoarele de alimentare. Sa montat capacitati fara cap iar acum trebuie sa redimensionam retele si transformatoare. Bună treabă. Numai in Romania poti vedea asa ceva. Ass se întîmplă cind toti ageamii alesi de noi își baga nasul pe unde nu le fierbe oala. Somn usor romani !

  8. Si ca sa se „bucure” UE, din Ianuarie 2025, Presedintele Trump va scoate Statele Unite din Acordul pentru Clima, de la Paris, ca sa se revina la normal (petrol, gaze naturale, si energie nucleara). Recent, 2023-2024, s-au dat in functiune si reactoarele 3 si 4 de la centrala nucleara Vogtle, GA, care acum este cea mai mare centrala nucleara din US.

  9. ROMÂNIA SI UE UN MARE „FAS”,IN DOMENIU…!…NOI , NE PUNEM IN POSTURA DE „ECOLOGIȘTII PLANETEI”..!?….DAR NE IGNORĂ TOATĂ PLANETA……!!!

  10. In romania eolienele consuma nu produc. Imi aduce aminte de bancurile alea americane despre rusia sovietica – In rusia sovietica nu tu te urci pe munte, muntele se urca pe tine. In rusia siovietica nu tu livrezi pizza , pizza te livreaza pe tine. Zici ca suntem minirusi iar ura asta fata de ei, legitima de altfel, e mai mult de fatada cumva sa ascunda infiintarea si pregatirea de catre nkvd actual fsb a fostilor si actualilor securisti!

  11. Promovați cumva hidrocarburile rușilor? Nu mai au ce mânca? Viitorul e in energia verde nu gaz, cărbune si petrol.

  12. Nu contează! Este bine în UE. Avem libertatea de a călători peste tot și de a fura de peste tot. Dacă furați destul nu vă vă afecta negativ prețurile. Cat despre marea majoritate a oamenilor le dorim să se descurce și ei cum pot.

  13. Bun articol dar efectul este minim, cred eu. Imparatia europeana distruge energeticul si, implicit, economicul. Lingaii de aci se grabesc sa raporteze directivele cincinale indeplinite in trei ani. Si prostia prostiilor, in loc sa produci te apuci sa stochezi. Pai eolienele din Dobrogea ar putea sa fie alimentate cand nu bate vantul ca sa faca vant pentru cele din Moldova.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger