Ultima Oră

Accident grav pe DN 2B, în Brăila: doi oameni au murit. Alte patru persoane au fost rănite în urma impactului violent

Jurnalist Social și Actualitate 3 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Un grav accident rutier a avut loc vineri, 14 august, pe DN 2B Buzău-Brăila. Două autovehicule s-au lovit puternic, iar în urma impactului unul dintre autoturisme s-a răsturnat pe carosabil. Doi oameni și-au pierdut viața, iar alte patru persoane au ajuns la spital. Printre răniți sunt și copii.

Accidentul a avut loc în jurul prânzului, în județul Brăila. Un autoturism în care se aflau două persoane – soț și soție – s-a izbit de un autovehicul 8+1 condus de o femeie și în care călătoreau trei copii.

În urma impactului, mașina s-a răsturnat pe carosabil, iar ambele persoane au rămas încarcerate, fiind inconștiente.

În ciuda eforturilor cadrelor medicale, cei doi soți nu au mai putut fi salvați

Echipajele salvatorilor care au intervenit urgent la fața locului au reușit să extragă cele două victime rămase prinse între fiarele contorsionate ale autoturismului, iar cadrele medicale au început să le aplice rapid manevre de resuscitare, dat fiind faptul că ambele erau inconștiente.

Deși s-au făcut eforturi pentru salvarea lor, cei doi soți nu au răspuns manevrelor de prim-ajutor la care au fost supuși, fiind declarați decedați.

Cei patru răniți, duși la spital

În celălalt autovehicul implicat în accident se aflau șoferița și trei copii. Toți cei patru au fost evaluați medical la fața locului și au primit îngrijiri, înainte de a fi transportați la spital.

Conform primelor informații, atât copiii, cât și conducătoarea auto au suferit răni ușoare.

Primele precizări de la Poliție

„Un bărbat de 55 de ani din municipiu, în timp ce conducea un autoturism pe DN 2B, dinspre Brăila către Ianca, ar fi efectuat manevra de depășire a autoturismelor ce se deplasau în fața sa și ar fi intrat în coliziune cu un autoturism ce se deplasa pe sensul opus de mers, care era condus de o femeie de 39 de ani, din București. În autoturismul condus de bărbat, se afla în calitate de pasager soția acestuia, o femeie de 54 de ani, din municipiu.

În autoturismul condus de femeie, se aflau în calitate de pasageri, copiii acesteia, trei minori cu vârstele de 4, 7 și 9 ani. Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind zero.

În urma accidentului, a rezultat decesul bărbatului, al soției acestuia și vătămarea corporală a tuturor celorlalte persoane implicate, care au fost preluate și transportate la spital de echipaje SAJ”, a anunțat IPJ Brăila, conform site-ului local sansanews.ro.

Traficul rutier pe DN 2B, în zona în care s-a produs impactul violent, a fost afectat temporar, pe ambele sensuri, pe durata în care a avut loc intervenția echipajelor de descarcerare și a cadrelor medicale de la ambulanță, dar și în contextul în care polițiștii rutieri au făcut cercetările menite să stabilească exact condițiile în care s-a produs accidentul cu urmări grave.

Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliției Române a informat, vineri în jurul prânzului, că pe DN 2B Buzău-Brăila, la ieșire din localitatea Ianca, județul Brăila, a avut loc o coliziune între un autoturism în care se aflau două persoane și un autovehicul tip 8+1, în care se aflau șoferul și trei pasageri minori. „Potrivit primelor informații, în urma accidentului, autoturismul s-a răsturnat pe partea carosabilă, ambele persoane fiind încarcerate, inconștiente, iar din autovehiculul tip 8+1 toate cele patru persoane au suferit răni ușoare, fiind în evaluare medicală”, a transmis sursa citată.

Reprezentanții Centrului Infotrafic au mai precizat că traficul rutier a fost oprit în ambele direcții pentru a permite intervenția forțelor MAI care au acționat la locul accidentului rutier.

Mica publicitate