Ultima Oră

Accident înfiorător în județul Cluj: Un copilaș de trei ani și o femeie au murit

Jurnalist Social și Actualitate 2 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Un accident cu urmări cumplite a avut loc luni, 12 mai, într-o localitate din județul Cluj. Un copilaș în vârstă de 3 ani și o tânără de 33 de ani au pierit în condiții înfiorătoare.

Deși la fața locului au intervenit urgent cadre medicale, nu s-a mai putut face nimic pentru salvarea celor două victime.

O femeie de 33 de ani şi un copil de trei ani au murit, luni, după ce au căzut dintr-o căruţă, pe un drum din judeţul Cluj, ei fiind loviți ulterior de un camion, potrivit News.ro.

Se fac cercetări

Accidentul cu urmări tragice s-a produs în comuna clujeană Ceanu Mare. Cazul a ajuns în atenția poliției. Oamenii legii fac cercetări pentru a stabili exact cum s-a putut produce o asemenea nenorocire.

„Potrivit primelor verificări efectuate la faţa locului, o femeie de 33 de ani şi un minor de 3 ani ar fi căzut dintr-un vehicul cu tracţiune animală, în condiţii ce urmează a fi stabilite în cadrul cercetărilor, în timp ce se deplasau pe o stradă din localitatea Boian, fiind ulterior accidentaţi de un autocamion.

La faţa locului a intervenit de urgenţă un echipaj medical, însă, din nefericire, a fost constatat decesul celor două persoane”, a transmis IPJ Cluj.

Potrivit sursei citate, atât șoferul camionului, un bărbat de 42 de ani, cât şi bărbatul de 39 de ani care conducea atelajul hipo au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.