Ultima Oră

Concedieri voluntare la Dacia. Ce sume primesc angajaţii care pleacă acasă de bunăvoie

Redactor Online Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Compania Dacia reduce personalul, ca urmare a unei posibile diminuări a producției de autovehicule. Reducerea de personal se bazează în special pe campanii de plecări voluntare, prin care cei care doresc încetarea contractului de muncă pot primi sume importante, în funcție de vechimea în uzină.

Cea mai recentă campanie de plecări voluntare inițiată de Dacia va produce efecte începând cu 1 martie. Cea mai mică sumă va fi cea primită de angajații cu până la 2 ani vechime: 25.000 de lei net (5.000 de euro), care se adaugă drepturile salariale la zi.

Cine primeşte 50.000 de euro

Angajații cu o vechime între 2 și 4 ani vor putea primi 63.000 lei, iar pentru 4 și 8 ani vechime, suma va fi de 113.000 lei.

Pragurile următoare vor fi 8 – 12 ani și 12 – 16 ani, iar bonificațiile se vor ridica la 137.000 de lei și, respectiv, 167.000 de lei.

Cea mai mare sumă va fi primită de angajații cu peste 16 ani vechime. Aceștia vor încasa, pe lângă salariul la zi, 210.000 de lei, sumă care depășește 40.000 de euro.

Pentru persoanele cu boli profesionale și cu invalidități produse în accidente de muncă pe perioada contractului cu Dacia, prima de concediere voluntară va fi de 240.000 de lei, adică aproape 50.000 de euro.

Dacia reduce şi producţia de maşini

Conducerea companiei a anunțat sindicatele la finalul anului trecut că intenționează să reducă producția în 2026, într-un context mai amplu, în care cererea de automobile este în scădere iar efectele noilor ținte de emisii ar putea pune presiune pe mixul de producție al grupului Renault.

„Nu aprobăm orice cerere de plecare, este la latitudinea șefilor de departamente să aprobe sau nu”, a declarat Mihai Bordeanu, directorul general al companiei, pentru Profit.ro. Potrivit rezultatelor campaniilor anterioare, se înregistrează de regulă câteva sute de cereri, însă doar aproximativ jumătate sunt aprobate. Pentru campania din acest început de an, surse neoficiale indică o țintă posibil mai mare, de până la 900 de plecări din rândul angajaţilor.

Mica publicitate

Am detectat un ad blocker

Se pare că folosiți un program de blocare a reclamelor.

Național.ro se susține exclusiv din publicitate. Vă rugăm să dezactivați ad blocker-ul pentru national.ro și să reîncărcați pagina pentru a continua să citiți știrile noastre.