Ultima Oră

Datornicii la ANAF scapă din nou. Ce se întâmplă cu popririle bancare

Redactor Online Actualitate 1 min de citire
Publicat la:
Actualizat la:

Fără popriri bancare până la toamnă. Senatul a decis să prelungească până la 25 octombrie 2020 perioada de suspendare a popririlor realizate de Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF).

Ministrul Finanţelor Publice, Florin Cîţu, a anunţat, joi seară, prelungirea termenului de sistare a popririlor şi executărilor silite până la 25 octombrie.

Termenul actual este de 25 iunie. Parlamentul a adoptat la începutul lunii iunie o decizie similară, care amâna termenul, însă, doar până la data de 1 septembrie 2020.

Agenția Națională de Administrare Fiscală a suspendat popririle odată cu instaurarea stării de urgență, însă excepție au fpcut executările silite pentru creanțe decise prin hotărâri judecătorești în materie penală.

Totodată, Cîțu a afirmat că și facilitatea pentru industria HoReCa va fi extinsă tot până la 25 octombrie, dar fără să dea detalii. Sectorul HoReCa, hoteluri și restaurante, a beneficiat de scutire de la plata impozitului specific pe durata pe care activitatea a fost restricționată total sau parțial ca urmare a măsurilor luate de autorități pentru limitarea răspândirii epidemiei de coronavirus. Astfel, până la data de 25 octombrie obligațiile fiscale neachitate nu sunt considerate restante.

Mica publicitate