Departe de mine gândul vreunei blasfemii, ci doar citez din memorie: „Cele mai mari crime din istoria umanității s-au făcut în numele religiei!”
Și acum să ne întoarcem un pic la noua Cruciadă din Orientul Mijlociu, acolo unde Trump susține că Dumnezeu l-a trimis să atace Iranul, iar ayatollahul provizoriu afirmă sus și tare că Allah va învinge! Aaa, și peste toate vine și neamul lui Israel, care afirmă câte în lună și în stele, de rabinii lor citite!
Ciocanul de la miezul nopții și Viagra!
Acum nu foarte mult timp în urmă, americanii și israelienii au lansat operațiunea „Midnight Hammer”, adică „Ciocanul de la miezul nopții”, în traducere.
Operațiunea, desfășurată după noi reguli de angajament în câmpul tactic, se susținea că avea ca scop lovituri chirurgicale pentru distrugerea capacităților de producție nucleară ale Iranului.
După încheierea ei, analiștii militari au tras multe învățăminte, dar dacă, la așa scurt timp, a trebuit să se reintervină militar în același scop, atunci, în mod evident, se pare că fie s-a înmuiat ciocanul lui Trump, deh, vârsta, fie s-a greșit doza de Viagra, nu-i așa?
Planul de țară iranian
Iranul este imperiul persan, iar iranienii nu sunt arabi, chestii pe care puțini le știau înainte de conflict.
Să facem un scurt „remember” pentru toți și toate și începem cu prim-ministrul iranian Mohamed Mossadegh, ales democratic de iranieni și care, prin 1953, dacă nu greșesc, are nesimțirea și tupeul să naționalizeze resursele de petrol, care erau până atunci sub control direct și unic anglo-american!
În numele valorilor democrației, CIA și MI6 orchestrează o lovitură de stat (Operațiunea Ajax), Mossadegh dispare și, în locul lui, apare Reza Pahlavi, alias „Ali Amer”, ca să cităm numele sub care a fost prezentat de Ceaușescu poporului român, șahul Iranului.
Cu șahul în frunte, petrolul revine sub control anglo-american și Iranul devine cel mai mare cumpărător de armament american, mai mare chiar și decât Statele Unite înseși, iar la Teheran islamismul este ceva de fațadă doar, acolo existând în restaurante alcool la liber și, în multe dintre ele, chiar și dudui de companie.
În orice regim, oricât de democratic sau autoritar ar fi el, există o poliție politică, așa că nici cel al șahului nu a făcut excepție. SAVAK, sau poliția șahului, antrenată de occidentali, bineînțeles, și-a făcut atât de tare prezența, astfel că, în 1979, a explodat mămăliga, cum se zice pe la noi, și a urmat răspunsul logic și previzibil: revoluția religioasă radicală iraniană.
Intervenția americană a fost o mare catastrofă, deoarece s-au ciocnit, imediat după decolare, elicopterele cu soldații Beretelor Verzi la bord, destinate atacării capitalei Teheran, iar revoluționarii iranieni au atacat și cucerit ambasada americană la Teheran.
Cucerirea ambasadei, în urma asediului dramatic de atunci, a permis iranienilor capturarea datelor secrete și a listelor de spioni, informatori, agenți dubli, planuri de operații, coduri etc.
Și atunci iranienii au jucat cartea lui Stalin, adică, precum acesta, au lichidat toată ofițerimea formată și educată afară și, în general, coruptă.
Doar că americanii, văzând că pierd controlul, au reușit să-l convingă pe Saddam Hussein să atace Iranul și așa am avut parte de un alt război ciudat. Ciudat pentru că iranienii, practic înarmați cu cele mai noi și moderne arme, au mâncat bătaie de la irakienii inferior dotați, pentru că nu mai avea cine să știe să conducă și cum să folosească acele arme moderne, ofițerii pregătiți și antrenați de americani fiind eliminați de noul regim.
În numele lui Dumnezeu sau al lui Allah, aceasta e întrebarea?
Se spune că:
- America nu comite niciodată crime de război, ci eliberează în numele democrației;
- America nu masacrează civilii, doar lasă în urmă niște pierderi colaterale;
- doar America are dreptul la interese, restul țărilor nu;
- America nu greșește și nu plătește pentru nimic;
- etc.
Așa că haideți să ne readucem aminte catastrofa aviatică clasată în top 7 în istoria catastrofelor aeriene, din 1988, petrecută la finalul războiului dintre Iran și Irak.
În acel moment, avionul Airbus 300, care decolase de la Bandar Abbas, având la bord 290 de persoane, dintre care 16 membri ai echipajului și 274 de pasageri, printre care 66 de copii, dispare brusc de pe radarele controlorilor de zbor, fără niciun mesaj lansat de la bord.
Imediat este începută o anchetă internațională care indică clar:
- cauza prăbușirii avionului iranian ca fiind provocată de tragerea a două rachete sol-aer lansate de pe crucișătorul american USS Vincennes;
- traseul aeronavei civile era cel stabilit prin planul de zbor;
- nava militară americană care a doborât avionul civil iranian opera ilegal în apele teritoriale iraniene, ceea ce constituia și constituie și astăzi o acțiune beligerantă și ilegală în lipsa unei declarații de război.
De altfel, forțele militare americane nu au negat atacul, dar au pretextat că au confundat avionul civil Airbus cu un F-14 Tomcat cumpărat de șah și utilizat de regimul islamic de la Teheran.
Deși SUA nu și-au recunoscut niciodată responsabilitatea pentru doborârea avionului de pasageri iranian, au fost obligate, în urma unui proces la Curtea Internațională de Justiție, să plătească despăgubiri incredibil de mici, în valoare de doar 131,8 milioane de dolari, reprezentând prețul avionului și aproximativ 200.000 $ per victimă.
Pentru a ne putea face o idee despre valoarea despăgubirilor acordate iranienilor, să ne aducem aminte de cele plătite celor 270 de victime ale atentatului de la Lockerbie, de către liderul libian Muammar al-Gaddafi, în valoare de 2,7 miliarde de dolari, deși vina lui directă nu a putut fi demonstrată.
Și, tot așa, de moft, să ne reamintim că Rogers, comandantul distrugătorului Vincennes, a fost decorat, odată cu întreg echipajul — se spune pe surse!
Ceaușescu, aurul și iranienii
Cu câteva zile înainte de declanșarea primelor evenimente la București, avioanele Boeing 707 ale companiei ROMAVIA au transportat la Teheran o cantitate mare de lingouri de aur, care erau destinate pentru banca româno-libiano-iraniană ce urma să se nască în zilele următoare.
Astăzi se știe că această idee i-a adus lui Ceaușescu plutonul de execuție, deoarece banca urma să contracareze exact… FMI-ul!
După 1990, în afara unor scandaluri de presă peste care s-a pus rapid batista, nimeni nu a mai spus nimic și doar Mugur Isărescu, marele lord al finanțelor românești, poate da detalii post-mortem, cel mai probabil!
Ciudată, cel puțin, apare și inactivitatea totală a serviciilor românești, deși cei care astăzi conduc lumea arabă și Iranul au fost, în majoritatea lor, studenți la București și racolați de Securitatea română!
Aici poate fi vorba și de o fractură adâncă în cadrul foștilor și actualilor factori de decizie și lucru în teren, dar istoria se va scrie ceva mai încolo, când mulți dintre cei vechi vor fi ajuns la Dumnezeu, iar dintre cei noi mulți vor fi pe același drum!
Lecții militare iraniene gratuite
Iranul, după ce a pierdut războiul cu Saddam, a luat o decizie interesantă și nu a mai investit aproape deloc în avioane militare, considerându-le prea scumpe per unitate, raportat la efectele militare, numărul și necesarul de pregătire al personalului aferent.
Așa că a schimbat macazul, producând și dezvoltând la maximum segmentul de producție al dronelor și rachetelor, iar astăzi, în Ucraina, produsele iraniene fac prăpăd, fiind ieftine, ușor de manipulat și de transportat.
De aceea, gafa prezentării distrugerii flotei militare de avioane F-14, vechi de pe vremea șahului, ca pe o mare lovitură a „Ciocanului de la miezul nopții” a stârnit râsul analiștilor civili și militari.
De altfel, meciul iraniano-israelian de după lovitura Ciocanului, când primii au testat capacitatea de răspuns a ultimilor la un atac cu un număr foarte mare de drone și rachete, a arătat și slăbiciunile sistemelor antidronă și antirachetă americano-israeliene, dar și faptul că sistemul Patriot a devenit depășit.
De aceea, poate, cadoul făcut de România Ucrainei, cadou constând în acele sisteme Patriot cumpărate la prețuri fabuloase, se dovedește a fi ceva precum în bancul cu cocoșatul care trece noaptea pe lângă un cimitir și, în loc să scape de cocoașa lui, mai primește una în plus!
Atacurile iraniene asupra bazelor americane din țările arabe sunt o altă lecție de tactică și strategie, deoarece se pare că, dincolo de retorică, au fost totuși și lovituri reușite. De aceea, ideea prezentării publice a celor trei avioane americane F-16 doborâte într-o singură zi ca fiind o greșeală a apărării antiaeriene din Kuweit, evident, nu a fost una fericită!
Loviturile la distanță aplicate de iranieni asupra țintelor militare amplasate lângă obiective civile au obiective multiple în plan militar, dar mai ales în cel imagistic.
Și de la Ciocanul de o noapte, la câteva zile și acum vreo lună, conflictul pare că se va întinde și mai mult.
Închiderea strâmtorii Hurmuz a aruncat în aer economia europeană și acum aflăm că nici noi nu stăm pe roze, cu doar 30% din capacitatea depozitelor de gaze și petrol ocupată.
Faptul că China și-a asigurat o producție de energie din alte surse, în special solară și eoliană, iar SUA, prin „cucerirea” Venezuelei, și-a asigurat resurse ieftine de petrol dovedește justețea proverbului: să-ți faci iarna car și vara sanie!
Un paradox este acum faptul că Europa nu are de unde să ia gaze și petrol decât de la Putin, iar, după ce Ucraina a făcut cu SUA acordul economic de gen jumă-jumă asupra resurselor, Europa a rămas în fundul gol și cu banii dați!
Iar Iranul știe asta!
Așa că, de la „In God We Trust” la „Allah Akbar” și înapoi, tot oamenii se omoară între ei în numele lor!
