
O dronă rusească a lovit duminică, 13 septembrie, locomotiva unui tren de călători aflat pe ruta Kiev-Varșovia, la doar doi kilometri de granița cu Polonia. Deși imaginile surprinse la fața locului arată momente de panică pe peron și locomotiva cuprinsă de flăcări, niciun pasager nu a fost rănit, grație avertizării din timp a echipajului.
Incidentul vine în contextul unui val mai amplu de atacuri ruse din această noapte, care au vizat inclusiv zona frontalieră cu Polonia, stârnind reacții dure din partea oficialilor ucraineni.
Ce s-a întâmplat, mai exact
Atacul cu dronă a avut loc în regiunea ucraineană Volînia, la doi kilometri de graniță. Operatorul feroviar de stat, Ukrzaliznytsia, a transmis pe Telegram că locomotiva trenului de pasageri a fost lovită direct de inamic. Compania a precizat că o echipă specializată în monitorizarea amenințărilor aeriene a semnalat pericolul din timp, motiv pentru care echipajul a putut acționa la timp și nimeni nu a fost rănit.
Ukrzaliznytsia a subliniat că trenurile continuă să circule în ciuda atacurilor repetate, iar compania spune că ia toate măsurile posibile pentru siguranța pasagerilor și a angajaților feroviari, chiar dacă amenințarea aeriană rămâne constantă.
Un tren cu pasageri de marcă: consilierul lui Merz și alți oficiali europeni, la bord
Trenul lovit nu transporta doar călători obișnuiți. Potrivit publicației germane Spiegel, unul dintre cei mai apropiați consilieri ai cancelarului Friedrich Merz se afla la bordul garniturii în momentul atacului. Günter Sautter, consilier pe probleme de politică externă și de securitate în cadrul Cancelariei germane, călătorea sâmbătă noaptea cu trenul de noapte dinspre Kiev spre Polonia, un tren închiriat privat, folosit frecvent de oficiali și delegații occidentale aflate în vizită la Kiev. În jurul orei 5:00 dimineața, garnitura a fost oprită în apropierea graniței poloneze, iar din cauza loviturilor cu drone din zona de frontieră, o parte dintre pasageri au fost evacuați.
Conform aceleiași relatări, alături de Sautter se aflau și consilieri de securitate ai altor guverne europene, parlamentari, diplomați și cercetători. Printre pasageri s-a numărat și fostul premier britanic Boris Johnson, care revenea spre Polonia după participarea la o conferință desfășurată la Kiev.
Un alt nume cunoscut s-a aflat la mică distanță de locul atacului. Carl Bildt, co-președintele Consiliului European pentru Relații Externe și fost premier suedez, a declarat că trenul lovit de ruși circula la doar câteva minute în spatele celui în care se afla el. Bildt revenea, la rândul său, dintr-o deplasare la Kiev, cu destinația Suedia.
Prezența simultană a unor asemenea oficiali occidentali în zona atacului subliniază riscurile la care sunt expuse rutele feroviare folosite pentru vizitele diplomatice în Ucraina, într-un moment în care Rusia își intensifică loviturile asupra infrastructurii de transport din vestul țării.
Un atac coordonat, cu zeci de drone lansate spre vestul Ucrainei
Ministrul polonez al Apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a explicat că sistemele poloneze au detecta, în dimineața de duminică, un atac desfășurat cu aproximativ 12 drone rusești de tip Geran-5, propulsate cu reacție, lansate asupra vestului Ucrainei. Una dintre ele a lovit o țintă la doar un kilometru de granița cu Polonia, iar alta la aproximativ cinci kilometri distanță.
Pentru protejarea spațiului aerian polonez au fost ridicate de la sol avioane F-16, elicoptere și o aeronavă de avertizare timpurie și control aerian de tip Saab. Ministrul a precizat că, deși amenințarea a fost resimțită direct la graniță, spațiul aerian polonez nu a fost încălcat.
În aceeași noapte, o altă dronă rusească a lovit un camion aflat la aproximativ 800 de metri de punctul de trecere a frontierei Dorohusk-Iahodîn, pe partea ucraineană. Vehiculul a fost distrus complet, însă punctul de trecere a frontierei nu a fost afectat și și-a reluat rapid activitatea normală. Traficul la graniță fusese suspendat temporar pe durata alertei aeriene, timp în care personalul s-a adăpostit.
Polonia intră în alertă: ședință de securitate convocată de urgență
Ca reacție la seria de atacuri de la graniță, premierul polonez Donald Tusk a convocat o ședință specială la Centrul de Securitate al Guvernului, la care urmau să participe miniștri și oficiali din domeniul securității naționale. Reprezentanți ai guvernului polonez au confirmat întâlnirea pentru duminică seară.
Autoritățile poloneze au emis tot duminică dimineață, alerte în regiunile estice Lublin și Podkarpacie, iar sirenele de alarmă aeriană au sunat în mai multe districte. Avioane de luptă poloneze au fost ridicate de la sol ca măsură de precauție suplimentară.
Comandamentul Operațional al Forțelor Armate ale Poloniei a anunțat ulterior că operațiunea s-a încheiat fără nicio încălcare a spațiului aerian, deși un purtător de cuvânt militar a descris amenințarea drept una reală și resimțită de aproape, unele drone rusești operând la doar câțiva kilometri de graniță.
Reacția Kievului: „Barbarii ruși sunt la porțile voastre”
Ministrul ucrainean de Externe, Andrii Sîbîha, a reacționat dur pe platforma X, acuzând Rusia că duce mai departe o campanie de teroare care nu se mai limitează la teritoriul ucrainean. Oficialul a scris că atacurile de la graniță arată cum „teroarea lui Putin” ajunge să bată direct la porțile Uniunii Europene și NATO, avertizându-i pe partenerii europeni că amenințarea rusă li se apropie de propriile frontiere.
Mesajul vine pe fondul unei escaladări tot mai vizibile a atacurilor cu drone rusești lângă granițele estice ale UE, într-un moment în care Polonia rămâne unul dintre cei mai expuși aliați ai Ucrainei de pe flancul estic al NATO.
Drone rusești, o amenințare tot mai simțită și în restul Europei
Incidentul de la granița polono-ucraineană nu este singurul semnal de alarmă legat de drone înregistrat recent pe continent. Vineri seară, traficul aerian de pe aeroportul din Bruxelles a fost întrerupt timp de o jumătate de oră, după ce a fost semnalată prezența unei drone neidentificate. Operatorul belgian de trafic aerian, Skeyes, a declanșat procedura standard de siguranță, care presupune oprirea temporară a operațiunilor pe pistă până la 30 de minute după ultima observare a dronei. Aparatul a dispărut ulterior de pe radar, iar traficul și-a reluat cursul normal.
Belgia se confruntă de aproape un an cu o serie de incursiuni similare, semnalate în apropierea unor aeroporturi civile, baze militare și chiar a unei centrale nucleare. Autoritățile belgiene au anunțat, în noiembrie anul trecut, achiziționarea unor drone kamikaze defensive tocmai pentru a răspunde acestor incidente, pe care oficialii le-au asociat, fără a avea însă dovezi concrete, cu o posibilă interferență rusească, acuzație pe care Moscova a negat-o constant.
