Barmanii oferă băutură gratuită, iar jucătorii de bingo concurează pentru un premiu de 500 USD lângă mesele de poker, pe fondul muzicii merengue.
Este Las Vegas cu o întorsătură latino-americană. Nu cu mult timp în urmă, jocurile de noroc ar fi fost ilegale aici, în Caracas, capitala Venezuelei și bastionul extremei stângi.
Fostul președinte marxist Hugo Chavez, mort în 2013, a interzis cazinourile, spunând că acestea au cauzat decăderea socială comparabilă cu „prostituția, dependența și consumul de droguri”.
Acele zile au trecut, așa cum este clar pentru oricine vizitează Las Mercedes, cartierul plin de viață de la est de centrul orașului, care găzduiește noul Cazinou Humboldt, notează Financial Times.Peste două duzini de turnuri de birouri se ridică de pe străzile înguste din Las Mercedes. La parterul turnului Jalisco cu 15 etaje, trecătorii se pot minuna de mașinile Ferrari expuse la un dealer. Portofino, cel mai ieftină, se vinde cu peste 200.000 de dolari, ceea ce echivalează cu salariul anual a 590 de angajați publici. Magazinele vând haine Hermes și Pronovias.
Un consumism – încă timpuriu și rezervat doar celor mai bogați – care reprezintă o schimbare remarcabilă pentru o țară în care hiperinflația se apropia de 2 milioane de procente.
Moneda sa, bolivarul, valora atât de puțin încât infractorii nu se mai oboseau să o fure, iar cei descurcăreți aplicau bancnotele pe obiecte de artizanat pe care le vindeau turiștilor pentru câțiva dolari americani.
„Dolarizarea a ajutat foarte mult”
Transformarea cartierului vine în urma unei răsturnări de situație uimitoare a președintelui Nicolás Maduro, care a relaxat restricțiile impuse întreprinderilor, precum și controlul prețurilor și reglementările; anul trecut a renunțat la interdicția privind cazinourile.
Cel mai semnificativ, la sfârșitul lui 2018, Maduro a permis circulația legală a dolarului american. Toată lumea, de la directori până la vânzătorii ambulanți, are acum bancnote verzi, ceea ce ar fi putut duce la închisoare în timpul lui Chavez.
„Dolarizarea a ajutat foarte mult”, spune Andrea Malave, managerul general al magazinului Paw3r din Las Mercedes, ale cărui tricouri sportive sunt răspunsul Venezuelei la Lululemon.
Investitorii străini care au ocolit țara, parțial pentru că se tem de încălcarea sancțiunilor impuse de americani, au început să se întoarcă. Sunt încurajați de semnele unei apropieri între Venezuela și SUA, precum și de creșterea prețurilor mărfurilor. Venezuela are cele mai mari rezerve dovedite de petrol din lume; este o comoară care ar putea deveni mai valoroasă pe măsură ce economiile se îndepărtează de petrolul rusesc după invazia Ucrainei.
Trecerea către piețe mai libere provoacă revenirea consumismului strident al Venezuelei anilor 1970 – excese în rândul elitei pe care Chavez a condamnat-o. Și totuși, 90% din populație încă trăiește în sărăcie, subzistând cu doar 30 de dolari pe lună.
Las Mercedes rămâne un studiu în contraste. Turnurile de birouri și buticuri unde se vând iPhone și stilouri MontBlanc mărginesc trotuare înguste și străzi cu o singură bandă predispuse la inundații.
Pentru Horacio Velutini, CEO al unui fond de investiții care deține Tolon Fashion Mall, cartierul este un loc în care două lumi se întâlnesc: oameni care mănâncă un hot dog cu un dolar și cei care cumpără un ceas de 150.000 de dolari.