AcasăAfaceriPiața criptomonedelor depășește vârful din era pandemiei. Bitcoin se apropie de 90...

Piața criptomonedelor depășește vârful din era pandemiei. Bitcoin se apropie de 90 000 de dolari!

Bitcoin s-a apropiat de pragul de 90.000 de dolari, susținut de euforia în urma alegerii lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, considerat favorabil criptomonedelor

Bitcoin se apropia marți de pragul de 90.000 de dolari,  susținut de euforia în urma alegerii lui Donald Trump ca președinte al Statelor Unite, considerat favorabil criptomonedelor.

Cea mai cunoscută monedă digitală din lume, atent monitorizată în săptămâna alegerilor americane, a atins 89.637 de dolari în Asia, ceea ce reprezintă un câștig de 25% din 5 noiembrie. Și a ridicat valoarea totală a pieței cripto la 3,1 trilioane de dolari,  peste vârful din epoca pandemiei, potrivit Bloomberg. Investitorii pariază că Bitcoin va trece de 100.000 de dolari până la sfârșitul anului.

Creșterea Bitcoin ”este o consecință a alegerii lui Donald Trump, un susținător al industriei, care nu poate decât să întărească cererea pentru sector și pentru criptomonede în sine”, a declarat Nick Twidale, analist șef de piață la ATFX Global în Sydney, pentru Reuters.

În timpul campaniei sale, Trump a promis să facă din Statele Unite „capitala criptomonedelor” și să acumuleze un stoc național de Bitcoin.

Deși detaliile unui astfel de proiect sunt necunoscute, acțiunile unor companii legate de mineritul și schimbul de criptomonede –  Riot Platforms, MARA Holdings și  CleanSpark – au crescut cu până la 30%. MicroStrategy a anunțat că a cheltuit  aproape 2 miliarde de dolari pentru a cumpăra Bitcoin  între 31 octombrie și 10 noiembrie.

Un Domald Trump favorabil industriei cripto este o schimbare bruscă de la poziția dură a  Securities & Exchange Commission(SEC) în timpul administrației Biden. Trump a lansat în septembrie un nou proiect de criptomonedă numit World Liberty Financial.

Euforia este ilustrată de o dublare recentă a prețului Dogecoin, un favorit al mulțimii de meme-uri promovat de  miliardarul Elon Musk, susținător al lui Trump.

Bitcoin a crescut cu aproximativ 110% în 2024, ajutat de cererea robustă de ETF-uri în SUA și de reducerile ratei dobânzii de către Rezerva Federală. Evoluția token-ului depășește randamentele unor acțiuni globale și ale aurului. Luni, rulajul iShares Bitcoin Trust al BlackRock în valoare de 39 de miliarde de dolari a atins un maxim istoric.

„Ceea ce vedem nu este doar depășirea unui nou prag de preț; este un semnal că piața crede din ce în ce mai mult că Bitcoin este un activ mai stabil, chiar favorizat politic”, subliniază Justin D’Anethan, responsabil cu dezvoltarea comercială la managerul de acrive digitale Keyrock.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
209 afisari

1 COMENTARIU

  1. B ala vine de la bulibasa !! Pare si asta ceva ce nu e ca ,se bazeaza pe smecherie!!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger