Cadastrarea terenurilor a fost, este și va fi o prioritate, dar și-a mai pierdut din strălucire. Dacă acum câțiva ani era clamată ca fiind capitală pentru încasarea subvențiilor, acum a căzut într-un con de umbră. Oricum, în dezordinea ce domnește în acte, cadastrarea și întabularea terenurilor apar ca măsuri absolut necesare pentru limpezirea problemelor.
„În ultima vreme, nu s-a mai adus în discuție în spațiul public obligativitatea cadastrului pentru ca subvențiile agricole să fie plătite în continuare. Înainte era avansat ca termen pentru conformare anul 2020. Poate așa era înainte, dar schimbările mari aduse Politicilor Agricole Comune pentru perioada 2021-2027 ar putea să fi modificat situația”, a declarat Ionel Arion, președintele Federației Naționale Pro Agro.
Responsabili de rang înalt din domeniul agriculturii atrăgeau atenția, în ultimii ani, asupra marii probleme reprezentate de lipsa cadastrului terenurilor. Fără cadastru, plățile directe primite de la Uniunea Europeană sunt în pericol, pentru că ele sunt alocate în funcție de suprafața de teren lucrată. Iar cadastrul tocmai acest lucru rezolvă: pune ordine în documentele legate de proprietate, astfel că nu s-ar mai întâlni situații, frecvente acum, de suprapunere de proprietăți, de exemplu. Ultimul termen limită, pentru că au mai existat și altele, a fost anul 2020, pentru realizarea cadastrului agricol.
Chiar și Adrian Oros, ministrul Agriculturii în funcție, a atras atenția, recent, că una dintre prioritățile Guvernului este realizarea cadastrului. „Trebuie să încheiem rapid și cadastrarea sistemică, astfel încât cei care lucrează pământul să poată beneficia de banii europeni”, a spus ministrul. Legislația comunitară impune ca subvențiile să fie încasate de cei care lucrează terenurile. La noi, se înregistrează tot mai des situația în care proprietarii de teren încasează subvențiile, iar terenurile sunt lucrate de alții, ca formă de „consolidare” a încasării arendei.
Ultimele date ale Agenției Naționale de Cadastru arată că din totalul de 9,54 milioane ha de terenuri agricole ce fac obiectul subvențiilor APIA, au fost înregistrate în sistemul integrat de cadastru și carte funciară 5,22 milioane ha (54,66%) și sunt contractate aproximativ 4,10 milioane ha (43%), cu termen de finalizare anul 2020, ceea ce reprezintă aproximativ 98% din totalul suprafeței subvenționate de APIA.