Cauta

Grecia își pedepsește nevaccinații cu amenzi lunare!

Guvernul elen a impus un mandat de vaccinare pentru persoanele de peste 60 de ani, deoarece acoperirea rămâne sub media Uniunii Europene, în timp ce o creștere recentă a infecțiilor presează spitalele.

Persoanele în vârstă care nu se vaccinează vor fi sancționate, începând de la o amendă de 50 de euro în ianuarie și urmată de o amendă lunară de 100 de euro după aceea.

Autorităţile sanitare vor transmite numele cetăţenilor nevaccinaţi autorităţilor financiare pentru a putea fi aplicate amenzi.

Premierul Kyriakos Mitsotakis susține că există o modalitate simplă de a evita această taxă. „Vă vaccinaţi şi apoi nu plătiţi nicio amendă”, a declarat el pentru postul de televiziune ANT1.

Guvernul consideră deja că măsura este un succes. De la anunţarea sancţiunilor, circa 217.000 de persoane cu vârsta peste 60 de ani s-au vaccinat, rata de vaccinare în rândul acestei grupe de vârstă ajungând la 90%.

Mitsotakis a exclus însă vaccinarea obligatorie pentru alte grupe de vârstă, precizând că vârstnicii au fost în principal cei au făcut forme grave de Covid-19 şi au necesitat internare.

Aproximativ două treimi din populația de 10,7 milioane a Greciei este în prezent complet vaccinată – față de 70 la sută media UE.

Ministrul Sănătății, Thanos Plevris, a precizat că amenzile vor fi colectate prin intermediul biroului fiscal, iar banii  vor fi folosiți pentru a ajuta la finanțarea spitalelor de stat.

Începând cu 1 februarie, certificatele de vaccinare pentru adulți vor expira după șapte luni, cu excepția cazului în care titularul primește o vaccinare de rapel.

Grecia are a șaptea cea mai în vârstă populație din lume, măsurată prin ponderea rezidenților cu vârsta de 65 de ani și peste.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Real Madrid, primă de semnătură de 120 de milioane de euro!
  • COLAPS. Cazul „Dani Olmo” lasă Barcelonei o gaură de 263 de milioane de euro!
  • 2025 – de la contestarea hegemoniei SUA în Europa la apocalipsa socială și politică din România
  • Producători auto îi fac ochi dulci lui Donald Trump cu milioane de dolari
  • Autoritățile se prefac că stimulează ANAF. Prime doar pentru inspectorii care încasează peste 10 milioane de euro
  • Economia Chinei, departe de a fi îngropată
  • Unde sunt banii (1)
  • Consecințele ”Maganomics”
  • România și-a agățat și piatră de moară la gât. Producția de energie a intrat în colaps
  • Exit mobile version