Poate că laburiștii au promis un sistem de electricitate Net Zero care ar reduce facturile medii cu 300 de lire sterline – dar, după cum arată o nouă cercetare, se va întâmpla contrariul.
„Am încredere că Net Zero va face lucruri minunate pentru țara noastră și pentru lumea noastră”, a declarat ministrul energiei Ed Miliband. În mod neconvenabil, o investigație realizată de unul dintre cei mai importanți experți în energie din Marea Britanie demonstrează că dependența din ce în ce mai mare de formele de energie regenerabilă iubite de Milliband, și nu de piața combustibililor fosili, este mai probabil să aibă un efect economic devastator.
Premisa falsă
În ultimele două luni, profesorul Gordon Hughes, senior fellow la Centrul Național pentru Analiză Energetică din Washington și fost șef al departamentului de economie al Universității din Edinburgh, a lucrat cu UnHerd pentru a dezvolta un model computerizat al sistemului de electricitate din Regatul Unit, care oferă o imagine solidă a generării de energie și a motivului pentru care durerea economică va continua.
Potrivit lui Hughes, Miliband pornește de la o premisă falsă. „Greșește fără echivoc” când afirmă că principala cauză a creșterii facturilor până în prezent a fost prețul gazelor naturale.
Adevărat, invazia Rusiei în Ucraina a dus la creșterea acestui preț în Europa cu până la 500%, dar a coborât ulterior. A da vina, așa cum face Miliband, pe „dictatori și petrostate” pentru fluctuații este doar un „țap ispășitor convenabil”.
Regenerabilele umflă facturile gospodăriilor
De fapt, tot mai multe taxe, impozite și subvenții, care decurg din trecerea la sursele regenerabile de energie, au cauzat creșterea prețurilor, pentru că aceste costuri suplimentare reprezintă în prezent mai mult de trei sferturi din costul electricității pe facturile gospodăriilor.
„Creșterea constantă a prețurilor la electricitate ajustate în funcție de inflație din ultimele două decenii este, în mare parte, o chestiune de rău autoprovocat”, a precizat Hughes.
”Având în vedere ineficiența de bază a surselor regenerabile de energie și faptul că acestea nu produc energie zile întregi, combustibilii fosili sunt destinați să rămână parte a mixului nostru energetic pentru mulți ani”, scrie David Rose, editor UnHerd. ”Dacă dorim să păstrăm luminile aprinse, va trebui să cheltuim miliarde de lire sterline cu mult înainte de 2030 pentru a construi noi centrale electrice pe gaz de rezervă”.
Prețul pentru construcția de noi parcuri eoliene și solare va fi probabil de aproximativ 150 de miliarde de lire sterline în următorii cinci ani – sumă care va fi adăugată la facturi.
National Electricity System Operator (NESO) a informat că, pentru a crea un sistem Net Zero, va trebui să își extindă considerabil rețeaua pentru a conecta noile parcuri eoliene și solare.
Rezultatul? O cheltuială potențială de 65 de miliarde de lire sterline până în 2030, cu o creștere a tarifelor de rețea între 80 și 117 %.
Net Zero este o utopie menita sa diatruga economia europeana.