E-TVA, invenția ministrului Marcel Boloș, este o prostie, care creează haos și nu are nicio legătură cu combaterea evaziunii fiscale, susține președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”, Dorin Modure. Evaziunea trebuie căutată la marile companii, nu la firmele amărâte din România, unde sunt trimiși inspectorii fiscali să recupereze 100-200 de lei, ne spun sindicaliștii din ANAF.
Măsura E-TVA aruncată, în grabă, de Ministerul Finanțelor, a provocat un haos total, dar și proteste în premieră ale contabililor, care au avertizat Guvernul că le blochează activitatea. Reprezentanții sindicatelor din ANAF recunosc că E-TVA creează, într-adevăr, probleme mari. Practic, contabilii vor fi nevoiți să lucreze de două-trei ori.
”Ei te obligă să faci un decont, să-l precompletezi până la o anumită dată, și după care să tot vii cu alte date, ori asta este o prostie, din punctul meu de vedere. Motivația oficială a ministerului a fost că reduce evaziunea fiscală, dar evaziunea fiscală nu apare în decontul de TVA. Dacă îl pui pe contabilul ăla să facă trei deconturi, nici el nu mai știe ce trebuie să scrie acolo, nu îl ajuți cu nimic. Sunt măsuri care se bat cap în cap, de aceea s-au și revoltat contabilii, ceea ce este o premieră. Guvernul ăsta ne-a obișnuit așa, aruncă o măsură și după aia stă să vadă cât de mare iese scandalul și apoi corectează pe parcurs. Așa o să facă și acum, că vor ajunge la niște blocaje. Nu așa se combate evaziunea, dar cred că ei vor să aducă mai repede banii la buget, dar nu poți să faci chiar orice că, până la urmă, îi înnebunești pe toți. Cine lucrează la negru nu emite bonuri fiscale și deconturi TVA”, ne-a declarat președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”, Dorin Modure .
Au scăzut încasările
Sindicaliștii consideră că măsurile au fost luate pe fondul stresului de la Guvern, după scăderea încasărilor la buget.
”Au avut un prim trimestru bun, după aceea au cam scăzut destul de alarmant și acum nu mai știu ce să facă. Dar nu poți să arunci măsuri din astea, de nimeni nu mai știe, vii de azi pe mâine, nu pregătești nimic, nu-i anunți pe oameni, nu pregătești sistemul să facă față. Gândiți-vă câte sute de mii de deconturi de TVA o să fie transmise, de o să crape serverele unul după altul. Acum trebuie văzut pe ce domenii au scăzut încasările la buget. De când tot complică sistemul ăsta, gradul de încasare scade. Am avut acum vreo patru ani grad de încasare de 30-31% a TVA, iar acum suntem la 25%. Regula este că ne trebuie 1-2 ani ca să creștem încasările TVA cu un procent. Deci ne-ar trebui între 5 și 10 ani să ajungem unde am fost acum patru ani”, ne-a precizat Dorin Modure, președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”.
Acesta arată că încasarea scăzută de TVA este clar evaziune fiscală, ceea ce înseamnă că cineva nu-și plătește taxele. ”Iar pe colegii noștri de la inspecția fiscală îi trimit să-și bată capul la firme pentru 100-200 de lei, deși nu acolo este evaziunea, clar. Eu spun de ani de zile acest lucru: cauza principală este incompetența din sistem, uitați-vă cum sunt numiți directorii, șefii de administrații, de servicii. Mulți habar nu au să facă nimic. Apoi, trebuie să salarizezi oamenii. Dacă vrei un om la un nivel de pregătire foarte înalt, trebuie să-l plătești bine, altfel pleacă în privat, unde ia de 10 ori mai mult. Și atunci normal că nu ai cu cine să încasezi taxe și impozite, poți să digitalizezi ce vrei”, ne spune Dorin Modure. Sindicaliștii atrag atenția că media de vârstă în ANAF este de peste 57 de ani și 75% sunt femei. Asta înseamnă că în 5 ani se pot pensiona. Iar înainte de pensie cu câțiva ani nu mai ai tragerea pe care ai avut-o la început. Problema de personal este una fantastic de gravă în ANAF, mai spune acesta.
Totul la vedere
Sindicaliștii mai semnalează că scăderea încasărilor la buget este legată și de alianța dreptei politice cu stânga. ”Când era stânga la putere îi controlai pe cei de dreapta și când era dreapta la putere îi controlai pe cei de stânga. Acum pe cine să mai controlezi? Eu mai spun, în glumă, că de la UDMR nu ai ce să scoți”, a afirmat Dorin Modure președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”.
Liderul de sindicat mai semnalează că atâta vreme cât Guvernul nu va reglementa sistemul prețurilor de transfer, orice firmă străină care vine în România va putea fi pe pierdere la nesfârșit, pentru că statul român îi permite să-și umfle cheltuielile cât vrea ea și cum vrea ea.
”Dacă eu sunt o bancă austriacă, de exemplu, și dau credite cu dobândă de 10% în România, când pe plan european e 5%, eu fac la bani aici de n-am ce face cu ei. Și apoi îmi iau un împrumut de la firma-mamă din Austria cu o dobândă de 11% și atunci sunt pe pierdere și am mutat tot profitul acolo. Deci, repet, atâta timp cât statul român o să le permită așa ceva, nu se va schimba nimic, pot să facă ei 100 de E-TVA-uri. Noi spunem că nu avem expertiză cu prețurile de transfer, dar cum reușește Ungaria sau cum reușesc țările din jurul nostru să controleze fenomenul? Nu mă aștept nici de acum încolo să se facă controale la multinaționale. O să vedeți că o să se mărească TVA de la anul, o să se pună tot în cârca noastră, nu o să meargă la multinaționale. Este clar că undeva este o problemă și asta se știe, că nu e toată lumea așa de proastă”, ne-a mai declarat președintele Federaţiei Sindicatelor din Administraţia Fiscală ”Solidaritatea”, Dorin Modure.
Votati dragi romani cu ciuma rosie-galbena si o s-o duceti ca in paradis.
Cum naiba un popa papistash a ajuns peste finantzele Romaniei?
O asociatie de proprietari cu o lista lunara in plata de 12.000 lei sau cheltuieli pe detergenti si mopuri, mici reparatii de pana in 2000 lei sau cu chirie de 20 lei pe o boxa subsol la ce are nevoie de ETVA si E Factura?!!!
Evaziunea se face in alte locuri mai banoase si in firme mari care au zeci de solutii sa o faca. Tot ANAF–ul Min.de Finante mergeti zulnic pe teren si controlati firmele mari. Pe care il prindeti, amenda mare si 5 ani sa nu poate face nicio afacere mica ori mare. Altfel puscaria pe 5 ani si decaderea din drepturi publice si civile. Dar cine sa o faca Bolos, un popa de strana, Predoiu un papa lapte, Ciolacu ori Ciuca cu competente zero?!!!