Burduja a dat ”lovitura”. 150 MW în fotovoltaice în 2024

În timp ce ministrul Energiei, Sebastian Burduja, tot aruncă cu cifre de 10.000 de MW în fotovoltaice și eoliene, în sistemul național au fost ”agățați” abia 152 MW la panouri solare și circa 70 MW la eoliene, ceea ce, la factorul de capacitate, înseamnă cam vreo 30 MW. Zilele trecute, ministrul chiar a inaugurat un parc fotovoltaic de 50 MW, cu stocare în baterii de 22 MW, dar în graficul puterilor instalate de la ANRE au apărut doar 18 MW în plus. Între timp, Transelectrica anunță importuri peste importuri de energie și instalații de stocare de doar 4 MW.

Ministrul Sebastian Burduja a căpătat un tic verbal, aproape, atunci când pronunță, obsesiv, energie ieftină din regenerabile. La fel de repetitiv este și în declarațiile referitoare la cele 13 miliarde de euro din bani europeni pentru investiții în regenerabile, în condițiile în care termenele pentru proiectele importante sunt cu mult depășite. Evident, proiecte importante sunt cele referitoare la energia în bandă, cum ar fi microhidrocentralele care bat pasul pe loc, centralele pe gaze și unitățile 3 și 4 de la Cernavodă, care mai au încă mulți pași de făcut până la demararea lucrărilor.

”Cele 13 miliarde de euro ne vor aduce peste 10.000 MW noi de energie verde pentru România: 1.800 MW din PNRR (producţie mediul privat), 3.000 MW din Fondul de Modernizare (producţie şi autoconsum mediul privat), 1.000 MW din Fondul de Modernizare (autoconsum instituţii publice), 730 MW proiecte Complexul Energetic Oltenia (parcuri fotovoltaice), 5.000 MW mecanismul CfD din Fondul pentru Modernizare (3 miliarde euro pentru solar şi eolian), 100 MW programul Electric-Up (IMM şi HoReCa)”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Pentru fiecare MW de producție intermitentă este nevoie însă de un MW de producție în bandă sau de stocare, altfel România va deveni un câmp imens cu turbine eoliene și panouri fotovoltaice, gata pregătită pentru colapsul energetic.

Ieftin înseamnă, de fapt, foarte scump

Când Burduja vorbește despre energia verde ca fiind ieftină se adresează, de fapt, celor care habar nu au cum funcționează sistemul. În primul rând investiția inițială, cu toate ieftinirile anunțate prin diverse medii, a rămas foarte scumpă. De exemplu, cel mai mare parc fotovoltaic făcut și din banii PNRR, în Sărmăşag, judeţul Sălaj, de 51 MW, cu stocare de 22 MW în baterii, inaugurat de o mare parte din staff-ul liberal, a costat peste 52 milioane de euro, din care doar 13 milioane de euro este contribuția nerambursabilă din PNRR. Asta înseamnă că investitorii trebuie să-și amortizeze cele aproape 40 milioane de euro și să obțină și profit dintr-o producție intermitentă și dependentă total de soare a panourilor fotovoltaice. Cam cât de ieftină ar putea fi o astfel de energie? Mai ales în condițiile în care prețurile energiei de pe piața de echilibrare au fost și sunt uriașe. Mai exact, dacă eu, fotovoltaic, am contract și nu produc, pentru că nu e soare, trebuie să cumpăr de pe piața de echilibrare, unde livrează cei care produc energie în bandă. Combinând cele două prețuri, amortizare investiție și profit plus penalizări pentru lipsă producție, imaginați-vă la ce prețuri se ajunge pentru consumator.

Probleme la intrarea în sistem

Inaugurarea parcului fotovoltaic Sărmăşag, din 22 octombrie 2024, nu s-a resimțit în sistemul energetic. De la începutul anului până în 24 octombrie au intrat doar 152 MW la panouri solare și circa 70 MW la eoliene. Între 15 octombrie și 24 octombrie, s-au adăugat 18 MW fotovoltaice și 1 MW eolian, iar capacitatea totală de stocare transmisă de Transelectrica era de 4 MW. În realitate, nu construcția parcurilor eoliene și fotovoltaice este problema, ci racordarea la sistem. În prezent, peste 4.000 de MW așteaptă racordarea, însă investițiile distribuitorilor sunt de durată și extreme de costisitoare. Mai mult, potrivit Transelectrica, 19.240 MW, în proiecte aflate în diferite faze de avizare, sunt gata să intre într-un sistem care nu va putea prelua aceste capacități nici în 50 de ani.