Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu” a transmis Guvernului că aplicarea măsurilor impuse de Legea nr.296/2023 va crea grave blocaje și deficiențe în îndeplinirea corespunzătoare și la parametri superiori a activității de administrare a drumurilor, precum și a activității de control specific în cadrul punctelor de trecere a frontierei. Astfel, se ajunge în situația în care, în scopul unor economii insignifiante, să fie sacrificată calitatea activității CNAIR, cu consecințe negative inclusiv asupra utilizatorilor rețelei de drumuri.
Comasarea secțiilor și reducerea funcțiilor de conducere, prevăzute în Legea 296/2023, ar destructura efectiv întreaga activitate a CNAIR, având în vedere complexitatea organizatorică și multitudinea de activități și responsabilități ale instituției, atrage atenția Sindicatul Drumarilor ”Elie Radu”.
Mai mult, măsurile cerute de Guvern vor avea un impact direct asupra răspunderii civile și penale, atât a persoanei juridice, cât și a salariaților CNAIR. ”Siguranța participanților la traficul rutier nu poate fi atinsă decât prin asigurarea unei stări tehnice corespunzătoare a drumului și a elementelor sale constitutive și printr-o capacitate reală, eficientă și neîntreruptă de intervenție în scopul prevenirii și înlăturării imediate a tuturor factorilor de pericol previzibili sau imprevizibili. Orice dezechilibru organizatoric poate avea consecințe juridice nedorite, grave sau chiar tragice, nu numai pentru utilizatorii rețelei de drumuri naționale, ci și pentru salariații CNAIR și, implicit, chiar pentru interesele financiare ale companiei. O decizie de natura alterării componentei profesionale și manageriale din cadrul algoritmului de administrare a rețelei de drumuri naționale va provoca un vid de autoritate și valoare profesională, ce va genera prejudicii insurmontabile activității CNAIR, dar și efecte catastrofale asupra siguranței rutiere”, se arată într-un comunicat al Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.
Angajații, târâți în instanță
Pe rolul instanțelor de judecată au fost și sunt multe dosare penale și/sau civile urmare a solicitării de atragere răspundere penală și/sau civilă, iar numărul acestora ar putea crește considerabil în cazul eliminării funcțiilor de conducere la nivel local, semnalează sindicaliștii de la CNAIR. Aceștia atrag atenția că, din cauza răspândirii teritoriale a subunităților, orice comasare a funcțiilor de conducere este imposibilă, raportat la numărul de km de drum care poate fi gestionat în mod normal și eficient de fiecare subunitate.
În ceea se privește activitatea districtelor, aceasta se modifică zilnic, în funcție de evenimentele apărute: intervenții accidente, completări semnalizări/parapete în urma accidentelor, precipitații abundente, deszăpezire sau calamități, devenind imposibil să respecte normele de securitate și sănătate la locul de muncă prin eliminarea personalului responsabil care să prezinte la punctul de lucru tematicile aferente fiecărei activități, mai spun sindicaliștii.
”Prin aplicarea Legii nr.296/2023, ar rezulta un cost mult mai ridicat cu deplasarea personalului dintr-un punct de lucru la celălalt și implicit pierderea inutilă a timpului de lucru. Un alt impediment care s-ar crea în desfășurarea activității ar fi eliminarea factorilor de decizie, practic se elimină responsabilitatea, ceea ce ar atrage sancțiuni de la alte instituții (IGPR, ISU, ISC, ITM) sau despăgubiri pentru persoane fizice sau juridice”, se precizează în comunicatul Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.
Se blochează activitatea
Potrivit sindicaliștilor, numărul de salariați prevăzut în Bugetul de venituri și cheltuieli al CNAIR pentru anul 2023 a fost de 7.867. La data de 30.09.2023, compania avea însă doar 7.158 salariați, ceea ce înseamnă deja un deficit de personal de 709 salariati. În anul 2024, s-au predat noi sectoare de drum, astfel că deficitul de personal a crescut îngrijorător, fapt care ar putea conduce la incapacitatea CNAIR de a-și îndeplini toate obligațiile legale, normative sau contractuale pe care le are. ”Astfel, aplicarea prevederilor Legii nr. 296/2023 din acest punct de vedere ar conduce la un blocaj pe anumite zone de activitate, fiind afectată activitatea CNAIR prin blocarea posturilor necesare desfășurării activității”, se mai arată în comunicatul Sindicatului Drumarilor ”Elie Radu”.
Să dispară această cnair,instituție de luat șpăgi.
Romsilva, CNAIR… și ce va mai urma
Ar trebui toți înlocuiți și puși sa plătească repararea drumurilor distruse în anii în care au fost în funcții. Lucrările de proasta calitate ,făcute cu preturi triple fata de Germania, ei ar trebui sa suporte costurile din averile făcute pt nimic .Trebuie descoperit și cine i-a ținut în funcții și tras la răspundere.