Banca centrală a Chinei a surprins piețele prin reducerea ratei dobânzii pe termen scurt și a ratelor sale de creditare, în eforturile de a stimula creșterea în a doua cea mai mare economie a lumii.
Această decizie vine după ce China a raportat săptămâna trecută date economice mai slabe pentru al doilea trimestru, iar liderii săi de vârf s-au reunit pentru o plenară-cheie la Beijing în jurul președintelui Xi Jinping. Și va încuraja băncile comerciale să acorde mai mult credit și la rate mai avantajoase, comentează France 24.
China se apropie de deflație, însă se confruntă cu o criză imobiliară prelungită, cu șomaj în rândul tinerilor și cu o lipsă de încredere din partea consumatorilor și investitorilor.
La un an și jumătate de la ridicarea restricțiilor sanitare care penalizau activitatea economică, mult așteptata redresare post-Covid a fost scurtă și mai puțin robustă decât se aștepta. Vânzările cu amănuntul au crescut doar cu 2% în iunie.
Și tensiunile comerciale sunt în creștere, pe măsură ce puterile Occidentale devin din ce în ce mai precaute cu privire la dominația Chinei în materie de exporturi.
Banca Populară a Chinei a anunțat că va reduce rata dobânzii reverse repo pe șapte zile la 1,7%, de la 1,8%, și va îmbunătăți, de asemenea, mecanismul operațiunilor de piață deschisă.
Rata LPR (loan Prime Rate) pe un an, care constituie criteriul de referință pentru cele mai avantajoase rate pe care băncile le pot oferi clienților, a fost redusă la 3,35 % de la 3,45 % anterior, în timp ce rata pe cinci ani, criteriul de referință pentru creditele ipotecare, a fost redusă la 3,85 % de la 3,95 %.
Potrivit agenției Xinhua, citată de Reuters, reducerea „decisivă” a ratei a arătat determinarea de a sprijini redresarea economică pentru 2024. Creditorii chinezi vor trebui să dețină mai puține obligațiuni pe termen lung pentru nevoile de garantare și ar putea vinde sau tranzacționa mai mult, ajutând banca centrală în misiunea sa de a stabili un nivel minim al randamentelor pe termen lung și de a ține în frâu o bulă a obligațiunilor.
În SUA și UE, bancherii centrali par să-și mențină politica monetară restrictivă. Chiar dacă au operat reduceri de dobânzi, susțin că obiectivul de a readuce inflația la 2% va depinde esențial de prognozele economice.
Dar Europa este cea mai afectată – gospodăriile și întreprinderile resimt presiunea scumpirilor, iar guvernele sunt din ce în ce mai îndatorate.
mortu de la groapa nu se mai intoarce!