Cauta

Pericolul închiderii centralelor electrice pe cărbune

Revizuirea unui sistem energetic dependent de cărbune și ”ecologizarea” economiei nu înseamnă decât un eșec garantat

Coridoarele centralei pe cărbune Komati sunt pustii de la închiderea sa în 2022, când locul a fost ales pentru a găzdui un proiect emblematic în tranziția energetică a Africii de Sud.

După doi ani, proiectul stagnează. Întârzierea servește însă drept lecție pentru autorități, care intenționează să închidă cinci din cele 14 centrale electrice pe cărbune din țară până în 2030.

Africa de Sud obține aproximativ 80% energie  electrică din cărbune –  pilonul de bază al economiei, oferind 90 000 de locuri de muncă. Dar cele de la centrala Komati,situată la 200 km est de Johannesburg, au fost desființate, iar lucrările de conversie la producția de energie regenerabilă nu au progresat.

„Nu putem construi nimic”

Planul de tranziție prevede producerea a 150 megawați de energie solară, 70 MW de energie eoliană și 150 MW de stocare în baterii, în schimbul unui ajutor de 497 milioane de dolari din partea Băncii Mondiale, potrivit AFP. Dar acest plan rămâne doar pe hârtie.

Reconversia a fost împiedicată de proasta organizare și de întârzierile în procedurile administrative. „Au închis efectiv centrala Komati, lăsând oamenii să facă față consecințelor”, recunoaște ministrul adjunct al energiei, Samantha Graham. „Nu putem construi nimic. Nu putem îndepărta nimic de pe amplasament”, a declarat Theven Pillay, directorul general al centralei.

Într-o țară care suferă de întreruperi frecvente de curent, Komati a furnizat 121 MW la rețea înainte de a se închide în octombrie 2022. A angajat 393 de persoane. Au rămas doar 162. Ceilalți au acceptat transferuri sau pachete de concediere. Mulți și-au părăsit locuințele și s-au întors în provinciile natale.

„Pierderea locurilor noastre de muncă a fost foarte traumatizantă”, spune Sizwe Shandu, 35 de ani, care lucra la centrală din 2008. El se bazează acum pe ajutorul guvernului pentru a-și întreține familia și a avea acces la electricitate. Africa de Sud înregistrează o rată a șomajului de 33%.

Pillay avertizează că mulți oameni din Komati sunt „nemulțumiți” de tranziția energetică. ”Una dintre greșeli a fost reducerea locurilor de muncă înainte de crearea altora noi. Va servi drept lecție pentru alte centrale electrice care urmează să fie închise”.

Africa de Sud a fost prima țară care a înființat un parteneriat pentru tranziția energetică justă (JETP) cu finanțare internațională. Însă revizuirea unui sistem energetic dependent de cărbune și ”ecologizarea”   economiei nu înseamnă decât un eșec garantat.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • UE nu sperie Big Tech
  • Elveția își arată forța financiară: vrea să fie scutită de tarifele americane
  • Democrația este un mit. Noua DIKTATURĂ începe cu România
  • Localitățile, luate cu asalt de urși. Autoritățile, paralizate
  • Taxele lui Trump, războiul economic și “Mondialul” din 2026. Cum o vor scoate la capăt?
  • La Liga ia măsuri pentru transferuri noi
  • Bulgaria a convins Comisia Europeană să îi amâne liberalizarea prețurilor la energie. România, niciun demers
  • Jocul periculos al lui Donald Trump cu cea mai puternică bancă centrală din lume
  • Trump are un as în mână împotriva lui Putin
  • Exit mobile version