Autoritățile din Germania au cerut cetățenilor să se pregătească pentru întreruperi de curent pe termen lung. Apelul vine și în contextul în care sistemele energetice din Europa s-au reprofilat pe eoliene și fotovoltaice, ajungându-se la producții insuficiente. Săptămâna trecută a fost una de coșmar în UE, când prețurile efectiv au luat-o razna, din cauza unei crize de energie în piață, pe fondul absenței vântului de pe aproape întreg teritoriul uniunii.
În timp ce ai noștri ne spun că România nu are nicio problemă, deși totul este un dezastru, în Germania s-a dat alerta energetică.
Oficiul Federal pentru Protecție Civilă și Ajutorarea în caz de Dezastre (BBK) a cerut cetățenilor germani să se pregătească pentru eșecul infrastructurii esențiale și pentru o întrerupere a energiei pe termen lung, notează publicația www.deutschlandfunk.de. Astfel, conducerea BBK a făcut apel la cetățeni să se pregătească pentru situații de urgență, inclusiv pentru o întrerupere de curent pe termen lung, care este posibilă în orice moment. ”Gospodăriile germane ar trebui să fie echipate pentru a se întreține timp de trei zile. Mulți oameni nu ar lua în considerare ce nu ar mai funcționa în cazul unei pene de curent. Ca exemple, sunt lumini, sobe, părți din alimentarea cu apă, internet și bancomate. Pregătirile nu trebuie să coste prea mult. Sursele de lumină care nu depind de electricitate sunt importante – lămpile care funcționează cu baterii, lumânările sau chibriturile.
De asemenea, aveți nevoie de 1,5 litri de apă pe zi de persoană și hrană pentru 72 de ore. Aceasta ar putea fi conserve cu alimente care nu trebuie gătite, nuci, prăjituri sau covrigi. Totodată, ar trebui să aveți un radio care funcționează cu baterie sau cu manivelă pentru a putea obține informații suplimentare, iar numerarul trebuie ținut la îndemână”, a transmis conducerea BBK, citată de www.deutschlandfunk.de. De altfel, presa germană s-a arătat îngrijorată de progresele lente în ce privește extinderea rețelei electrice, în condițiile în care cererea tot mai mare de energie electrică de la mașinile electrice și pompele de căldură, precum și generarea fluctuantă din energii regenerabile provoacă rețeaua electrică germană.
Primul semnal
Săptămâna trecută, care a culminat cu ziua de 13 decembrie, vinerea neagră în întreaga Europă, am asistat la primul semnal al dezastrului care va urma. Pentru că vântul a încetat să mai bată, statele UE s-au confruntat cu un deficit acut de producție a energiei, fapt care a condus la o explozie a prețurilor. Cu gaze din ce în ce mai puține, cu termocentrale pe cărbune închise și chiar cu reactoare nucleare dezactivate, cum e cazul Germaniei, statele UE și-au pus baza în energia regenerabilă din eoliene și fotovoltaice. Consumul a crescut și el, pe fondul împingerii populației spre achiziția de mașini electrice și pompe de căldură, în timp ce producția se prăbușește pe zi ce trece.
Frenezia fotovoltaicelor, instalate masiv fără niciun calcul al eficienței de genul zonelor însorite, s-a lovit de o realitate absolut previzibilă: timp de 6 luni, acestea nu produc mai nimic. Cum eolienele nu depind de anotimpuri, în statele occidentale s-a investit foarte mult în energia produsă de vânt, ajungându-se ca un procent important din mixul energetic să provină din acestea. Astfel, în Germania, 67,7% din energie provine din eoliene, pe locurile următoare situându-se Lituania, cu 65,5% energie din eoliene, Danemarca, 54,8%, Finlanda, 45,2%, Portugalia, 42,3% și Polonia, 42,1%.
Capcana regenerabilelor
În 11 decembrie, Germania era importator net de energie, cu 12,87 GWh, cele mai mari cantități provenind din Franța, Olanda, Danemarca și Norvegia. În 12 decembrie, Germania importa 13,32 GWh, atingând un record absolut la importuri. Prețurile energiei în această țară au crescut de la 180 euro/MWh în 10 decembrie, la 317,49 euro/MWh în 11 decembrie și la un vârf de 418,96 euro/MWh în 12 decembrie. De altfel, în toată Uniunea Europeană, prețurile la energie au atins valori uriașe, pe fondul deficitului de energie din regenerabile.
Burduja spune ca avem energie suficienta . Ba chiar exportam.
De acolo isi ia spaga bineinteles
Nu ar trebui sa coste prea mult???? Da de ce nu le deconteaza ei, lumanarile, bateriile, motorina pentru generatoare, etc. Daca tot e ieftinache experimentul asta. Dictatura este peste tot in Europa sub o forma sau alta. Noi il injuram ca ne taie curentul pe Ceausescu. Bine ati revenit in epoca de aur a Europei. Sa vedem pe cine mai impuscati de Craciun si pe unde….
Probabil niște slujbe religioase pentru a accesa mila Domnului și a face vântul sa bată ar ajuta!!! Ceva de genul o paparuda pentru vânt!!!
serios?? acum se va vedea efectul regenerabilelor care au adus scumpiri si instabilitatea sistemelor energetice!!
exista indicatia sa se raspandeasca sistematic astfel de zvonuri alarmistice , televiziunile primesc bani pentru asta
minciuni peste minciuni pentru a legitima niste viitoare actiuni ale unor forte demonice. nu ne sperie ei cu intunericul din sufletele lor.
actuala administratia globala este pe faras.
iar cooorent ilectric este pentru toata lumea si chiar suficient. noi oricum ne culcam odata cu apusul soarelui si ne trezim la rasarit.
nu depindem in mod special de coorent ilectric.
dar planul este altul! se doreste haos si dezbinare, dar intunecatii nu vor reusi.
este vremea colindelor, vremea bucuriei, Hristos se naste! slaviti-L!
restul sunt basme, fantasme si orgasme by urs_sula of hell. can-can-uri slinoase ale unora care si-au vandut propriile suflete, irozii zilelor noastre!
PRIMITI CU COLINDA?