În timp ce Burduja se felicita singur pentru cât de bine a gestionat Transelectrica anunțatul consum redus din ziua de Paște, care amenința să dezechilibreze sistemul, o altă imagine se prefigura la orizont. Eolianul a ”furat” curent atât de mult, încât a ajuns la un consum de aproape 20 MWh. În fapt, sistemul s-a descurcat singur cu pericolul de supraproducție, atâta vreme cât eolienele nu au produs mai nimic, ci, mai rău, au consumat la ore de vârf.
Agitația de prin mass-media cu ”vai de noi, ce ne facem de Paște, când o să scadă consumul la minime istorice” a fost, zic eu, o piesă pusă în scenă pentru a-și culege laude luminatul ministru al Energiei, Sebastian Burduja. România a mai trecut prin așa ceva, iar măsurile erau cât se poate de simple.
Oprești gaze, hidro și cărbune și ai scăpat de probleme. Bineînțeles, în excesul de zel al celor care au gestionat sistemul energetic național, s-a oprit cărbunele cu mult înainte de începerea zilei de Paște, astfel că, pe timpul nopții, s-a importat energie din plin, fapt care confirmă că cineva câștigă bine din aceste importuri. Mai exact, România a trecut pe importuri de la 12 noaptea până la ora 6, în dimineața zilei de Paște, ajungând și la peste 1.750 MWh importați, în condițiile în care cărbunele mai avea voie să producă în jur de 200 MWh.
Fotovoltaicul, în timpul zilei de 20 aprilie, a produs în jur de 700 MWh, în schimb, eolianul aproape a lipsit din peisaj. Astfel, de la 12 noaptea până la 3.30 dimineața, acesta a produs între 0 MWh și 11 MWh, cu episoade de consum. Apogeul a fost atins între 8.48 și 12.37, când eolianul a început să consume serios energie din sistem, ajungând la aproape 20 MWh. Consumul este enorm pentru o capacitate totală instalată de 3.090 MW pe eolian, iar pericolul iminent este ca acesta să se repete sau să crească exact când sistemul este în deficit de producție.
Prioritate tot la regenerabile
Ministrul Sebastian Burduja a transmis, cu satisfacție, că România a trecut cu bine de perioada cea mai dificilă pentru sistemul energetic național în această perioadă – prima și a doua zi de Paște, și că totul a fost gestionat impecabil atât din punct de vedere al echilibrului – producție vs. consum, cât și al tensiunilor din rețele electrice de transport și distribuție.
”Nu au lipsit momentele de stres. Presiunea cea mai mare a fost în zonele București, Craiova și Slatina, unde ne-am confruntat cu supratensiuni. Dispeceratele teritoriale și operatorii de distribuție s-au coordonat bine și nu a fost niciun incident. Am început, prin eforturile Dispecerului Energetic Național (DEN) – Transelectrica, să pregătim buna funcționare a sistemului energetic în zilele de Paște încă de acum 3 săptămâni. Am avut numeroase scenarii, analize, planuri de acțiune și măsuri. În toată această perioadă am monitorizat constant prognozele meteo și am rediscutat fiecare detaliu în parte. Am mers cu scenariile până la o eventuală reducere controlată cu 40% a producției la cele două reactoare de la Cernavodă, ceea ce nu a fost cazul nici în prima zi, nici în a doua. Ambele au produs în bandă, la capacitatea obișnuită”, a afirmat Sebastian Burduja. Șocant este faptul că ministrul a luat în calcul oprirea reactoarelor, fără să aibă ca țintă decuplarea eolienelor și fotovoltaicelor, măsură absolut normală în astfel de situații. Cum însă regenerabilele au prioritate în sistem, pentru că acolo vorbim de profiturile privaților, autoritățile nu le-au luat în calcul. Noroc că nu a bătut vântul.
Prosumatorii nu au răspuns la apel
Apelul președintelui Asociației prosumatorilor la cei care au instalate panouri pe acoperiș, de a le opri pentru a ajuta sistemul, nu a avut ecou. Potrivit ministrului Energiei, în a doua zi de Paște producția la prosumatori a fost mai mare cu aproximativ 250 – 300 MWh. În același timp, ministrul Burduja a ridicat în slăvi capacitățile de stocare, care ar fi absorbit un nivel record de 133 MWh. ”Am început anul 2024 cu 15 MW instalați în stocare și azi avem 235 MW, cu o capacitate de stocare de energie de 400 MW. Și accelerăm la turație maximă cu toate celelalte proiecte de stocare aflate în desfășurare”, a spus ministrul Energiei, Sebastian Burduja. Capacitățile de stocare nu apar la puterile instalate de la ANRE, ceea ce înseamnă că nu intră la capacități dispecerizabile. Ieri, pe site-ul Transelectrica, la capacități de stocare era trecut zero.