AcasăEconomieSistemul energetic se apropie cu pași repezi de colaps. Cu ce înlocuim...

Sistemul energetic se apropie cu pași repezi de colaps. Cu ce înlocuim reactorul 1?

Sfârșitul anului 2026, dacă va rezista până atunci, va însemna scoaterea din funcțiune a reactorului 1 de la Cernavodă, pentru o retehnologizare care va dura cel puțin doi ani. Până atunci, niciuna dintre centralele pe gaze, care înregistrează deja întârzieri, nu vor fi finalizate. Din 2025, vor mai fi scoase din funcțiune alte grupuri pe cărbune, astfel că ne vom trezi într-un colaps total al sistemului energetic.

Autoritățile naționale din domeniul energiei s-au tot felicitat reciproc pentru eforturile uriașe de a evita prăbușirea sistemului în plină vară, pe fondul unui consum ridicat și a unei producții anemice a regenerabilelor. Șeful Dispecerului Energetic Național, Virgiliu Ivan, tot atrage atenția că în actualul sezon rece am putea fi nevoiți să importăm la capacitatea maximă a interconexiunilor, adică 3.000 MWh. Dacă avem noroc ca aceștia să fie și disponibili în orele de vârf. Căci așa merg treburile în România. Conducătorilor de instituții din acest domeniu le trec fiori reci cam în fiecare zi, în încercarea disperată de a evita un blackout. Sebastian Burduja, băiat carismatic, de altfel, o ține pe a lui, imperturbabil, enumerându-ne, aproape obsesiv, contractele semnate pentru marea salvare a sistemului energetic, care, în opinia lui și a Comisiei Europene, va veni din regenerabile.

Curios este faptul că, pe fondul vocii unice, niciun specialist din sistem nu a observat catastrofa din vară, când regenerabilele nu au produs decât sporadic. Și spun catastrofă pentru că, dacă nu au produs în sezonul cald, cum să ne imaginăm că vor produce în sezonul rece? Datele Transelectrica, în ce privește producția și consumul pe intervale orare, ne arată clar că iarna fotovoltaicele intră pe minus nu numai noaptea, ci și pe timpul zilei, iar eolienele reprezintă cea mai imprevizibilă sursă de energie regenerabilă. Și asta pentru că la 18.01, de exemplu, poți să ai o producție de 2.500 MWh, pentru ca la 18.15 să scadă la 30 MWh. Cei din sistem știu mai bine.

Pe ce ne bazăm?

În ce privește eolienele, s-au tot făcut studii din care a reieșit că am avea un potențial mediu în zona Mării Negre. Dar momentul în care eolienele offshore vor începe să producă este atât de departe, încât nici măcar nu ne putem baza pe ele în următorii 20 de ani. În ce privește zona de Sud a țării, Transelectrica a tot anunțat că nu mai e loc de altele. Și nu mai este loc pentru că nici investițiile nu sunt făcute, dar, mai ales, nici nu ai unde evacua producția, atunci când există. Totul se desfășoară pe o zonă destul de restrânsă, pentru că să trimiți energia mult mai departe, cu investițiile de rigoare, înseamnă pierderi mari de putere, deci nerentabil.

Dar de ce să vorbim de rentabilitate când statul român, de dragul partenerului strategic american, e dispus să plătească pentru un SMR de 460 MW mai mult decât pentru două reactoare nucleare de 1.400 MW? Și, pentru că am ajuns la reactoare, pericolul cel mai mare pentru sistemul energetic național va veni la sfârșitul anului 2026, când reactorul 1 intră într-o retehnologizare de minimum 2 ani. Dacă va rezista până atunci, că anul acesta s-a oprit accidental de vreo trei ori. Când vor ieși permanent 700 MW din sistem, ce vom pune în loc? Fotovoltaicele și eolienele, va răspunde Burduja. La întrebarea aceasta trebuie însă să răspundă chiar șeful Dispecerului Energetic Național, care tot încearcă, discret, bineînțeles, să tragă semnale de alarmă.

Nimic nu va fi gata

Tăierile de panglici pentru 20 MW în baterii de stocare nu ne vor ajuta cu nimic. Evident, mai urmează câteva, însă nu vor rezolva problema. Grupurile pe gaze vor fi gata, în cel mai fericit caz, prin 2028, astfel că, în 2027, suntem complet descoperiți. Am mai spus și am să repet. Degeaba adună ministrul Energiei zeci de mii de MW în regenerabile, dacă nu ai capacități de producție în bandă care să-ți acopere, în orice moment, vârfurile de consum, chiar și luând în calcul importurile. Până atunci, avem de trecut iarna aceasta, care se anunță una foarte friguroasă, cu importuri de 3.000 MWh, dacă vom avea de unde, și cu obligația de a susține și sistemele energetice din Ucraina și Republica Moldova.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
14.984 afisari

15 COMENTARII

  1. serios?? o oblgatia de a sustine ucraina si moldova?? cu ce ocazie? si pe banii cui? nu avem pentru noi si dam la altii??

  2. Cum poți fi exportator de gaz și importator de energie electrică. Mari căpcăuni sunt guvernați noștri „”

  3. Eu(am lucrat22ani la CNE) știam ca U1 se va opri la începutul 2026. Poate au mai amanat ca de atâția ani( refurbishmentul era programat inițial în 2022).

  4. Stimată doamnă Marcu, faptul că emiteți păreri despre energie- producție) transport/ distribuție/ politici etc. se datorează faptului că la rubrica monden nu mai este loc? Vă informez respectuos că habar nu aveți despre energia electrică, cineva vă dă informații eronate, părerea mea, de unde să emiteți păreri avizate cu scoala pe care ați absolvit-o!! In 2026 vor fi în funcțiune cel puțin 1200 MW la Mintia, cu siguranță indiferent de ce prostovan v-a conduce Romgaz vor injecta in sistem și cei 400 MW de la Iernut! De asemenea, cel puțin 1600 MWH stocare, câte au deja contracte de racordare și finanțare din Fondul de Modernizare!! Lăsați energia, rubrică brechingnius nu aveți la National? ” Unde lovește urgia( vortexu’-polar sau mediteranean), accident spectaculos. ” Măcar acolo nu riscați să vă faceți de râs, altă categorie de cititori…!

  5. Cum cu ce??? 😝😝😝. CU IMPORTURI DE LA STAPANII VOSTRI COLONIALISTI, AIA CARE V AU PUS ACOLO CA SA MI JEFUIASCA ȚARA. AM AJUNS DE RAS BĂAAAA, PATRIOTUL CEAUSESCU ALIMENTA CU ENERGIE O INDUSTRIE URIASA BA, VOI ATI DISTRUS TOT CA SA LUATI DE LA STAPANII VOSTRI LA PRETURI URIASE! TRADATORILOOOOOOOR

    • Asta sa opus cel mai mult la contractul pe care îl făcuse Ponta cu Chinezii care ne făceau 2 reactoare cu 6 miliarde E Acum ci ca ne ar face smericanii de la Bechtel Dar cu 7 miliarde ca de e PATENER STRATEGIC

  6. Un pic exagerat!
    Daca intram pe siteul Ministerului Energiei sau pe siteul TransElectrca o să vedeți că avem putere instalata de 23000 MW din care disponibila 22500 MW.
    Și eu m-am gândit că sunt puțin exagerate când am văzut că la un consum de 7000 MW apelam la importuri.

    • Era o vreme când țara era plină de industrie cu mari combinate și fabrici și era curent….

  7. Nu cred nicio secunda ca vom rămâne fără energie, nici chiar cu desființarea CE Oltenia….sper cat mai curând.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger