Ultima Oră

Cum reacționează liderii lumii la atacul SUA în Iran

Valentina Culin
Jurnalist Actualitate 3 min de citire
Publicat la:

Tensiunile din Orientul Mijlociu au escaladat brusc după ce SUA și Israel au lansat lovituri asupra unor obiective din Teheran și din alte orașe iraniene. Iranul a răspuns prin lansarea de rachete către teritoriul israelian și către baze militare americane din regiune. Până în acest moment, autoritățile nu au raportat victime sau răniți.

Atacul SUA și Israel asupra Iranului a declanșat un val rapid de reacții la nivel internațional, iar mai multe state europene au început să își coordoneze pozițiile.

Germania convoacă o celulă de criză după atacul SUA în Iran

Berlinul a anunțat convocarea unei „celule de criză” la Ministerul Afacerilor Externe, începând cu ora 12:00 (11:00 GMT). Potrivit unui purtător de cuvânt al diplomației germane, reuniunea are loc în contextul evoluțiilor din Iran și al riscului unei extinderi a conflictului.

Într-un comunicat separat, purtătorul de cuvânt al guvernului german, Stefan Kornelius, a precizat că autoritățile de la Berlin „colaborează strâns cu partenerii europeni”, semnalând o coordonare intensă la nivelul Uniunii Europene.

SUA Iran

Decizia vine pe fondul îngrijorărilor legate de impactul regional al schimbului de lovituri dintre Washington, Tel Aviv și Teheran.

Reacțiile internaționale după atacul asupra Iranului

Șefa diplomației UE, Kaja Kallas, a descris situația drept „periculoasă” și a subliniat că protecția civililor și respectarea dreptului internațional umanitar trebuie să rămână prioritare. Ea a menționat că a discutat cu ministrul israelian de externe în cursul dimineții.

Ministerul elvețian de Externe s-a declarat „profund alarmat” de loviturile lansate de SUA și Israel asupra Iranului și a făcut apel la „maximă reținere” din partea tuturor părților implicate.

Premierul Malaeziei, Anwar Ibrahim, a avertizat că aceste acțiuni „aduc Orientul Mijlociu în pragul catastrofei” și a cerut Washingtonului și Teheranului să opteze pentru o soluție diplomatică în locul unei noi escaladări.

Președinta Sloveniei, Nataša Pirc Musar, a transmis că urmărește evoluțiile „cu mare îngrijorare”, apreciind că regiunea se confruntă cu o „escaladare serioasă a tensiunilor” ce poate afecta pacea și stabilitatea.

Ministerul ucrainean de Externe a afirmat că „regimul de la Teheran a avut oportunități pentru a evita un scenariu violent”, reiterând sprijinul pentru securitatea și libertatea poporului iranian și pentru stabilitatea Orientului Mijlociu.

La rândul său, premierul Australiei, Anthony Albanese, a declarat că Australia sprijină Statele Unite în eforturile de a împiedica Iranul să obțină arma nucleară și și-a exprimat solidaritatea cu cetățenii iranieni „în lupta lor împotriva opresiunii”.

Ambasadele Indiei în Israel și Iran au emis avertismente pentru cetățenii indieni, recomandând prudență maximă, evitarea deplasărilor neesențiale și monitorizarea atentă a evoluțiilor din teren.

Ursula von der Leyen și Antonio Costa: „Evoluțiile din Iran sunt extrem de îngrijorătoare”

Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, și președintele Consiliului European, Antonio Costa, au emis o declarație comună privind operațiunea americano-israeliană în Iran.

Cei doi oficiali ai Uniunii Europene au subliniat că „asigurarea securității nucleare și prevenirea oricăror acțiuni care ar putea agrava și mai mult tensiunile sau submina regimul global de neproliferare sunt de o importanță crucială”.

„Evoluțiile din Iran sunt extrem de îngrijorătoare. Rămânem în strânsă legătură cu partenerii noștri din regiune. Reafirmăm angajamentul nostru ferm de a proteja securitatea și stabilitatea regională”, se arată în declarația comună.

SUA Iran

Oficialii europeni au reamintit că „Uniunea Europeană a adoptat sancțiuni extinse ca răspuns la acțiunile regimului criminal al Iranului și ale Gărzii Revoluționare și a promovat în mod constant eforturile diplomatice menite să abordeze programele nucleare și balistice printr-o soluție negociată”.

Totodată, au precizat că, „în strânsă coordonare cu statele membre ale UE, vom lua toate măsurile necesare pentru a ne asigura că cetățenii UE din regiune pot conta pe sprijinul nostru deplin”.

Mica publicitate