Dronele rusești devin mai rapide, mai rezistente la bruiaj și mai specializate în distrugerea infrastructurii. Ucrainenii răspund cu drone interceptoare, turele automate și sisteme de detectare conectate. România are deja competențe industriale, demonstrate inclusiv prin licitația câștigată de STARC4SYS.
Una dintre companiile românești, STARC4SYS arată că industria românească poate produce tehnologie relevantă pentru apărare și merită susținută prin investiții și parteneriate care să transforme competența locală în capacitate de producție. Estul unul din multele exemple pe care România le are dar pe care politicienii și lideri români nu le iau în calcul. De ce? Greu de răspuns. O singura remarca înființarea Grupului Bergen, a cărui reuniune, anunțată pentru octombrie 2026 la Varșovia, nu este o conferință diplomatică în sensul clasic al termenului, ci o probă de casting este locul unde România nu participă.
Inițiată de Pentagon și condusă de Elbridge Colby, subsecretarul pentru politică al unui departament pe care administrația Trump a preferat să-l rebotezeze Departament al Războiului, întâlnirea urmărește un obiectiv formulat fără menajamente: identificarea soluțiilor prin care aliații europeni să preia o parte substanțială din sarcinile militare asumate, de la 1949 încoace, de Statele Unite. Ministrul polonez al apărării, Władysław Kosiniak-Kamysz, a confirmat public, la 5 octombrie, că reuniunea va avea loc în capitala Poloniei. Data exactă, durata, sediul și programul activităților au rămas însă necomunicate oficial, ceea ce conferă evenimentului aerul acelor consilii restrânse în care ordinea de zi se cunoaște abia după ce deciziile au fost deja luate.
Concluzia nu este una de resemnare, ci de calcul. În arhitectura NATO 3.0, locul la masă nu se obține prin declarații de loialitate, ci prin capabilități livrate, contracte finalizate și infrastructură operațională. Dacă flancul sudic al Alianței nu își produce propriul argument militar, el riscă să fie tratat drept periferie a unui proiect conceput în altă parte. Grupul Bergen nu a închis ușa României. A arătat doar, cu brutalitatea specifică administrației Trump, că ușa se deschide din interior, iar cheia nu se mai primește, ci se câștigă.
Războiul dronelor din Ucraina a depășit imaginea aparatului ieftin care aruncă o grenadă asupra unei tranșee. Pe front și în spatele lui operează drone de recunoaștere, aparate de atac, momeli pentru apărarea antiaeriană și interceptori fără pilot. Unele urmăresc un vehicul, altele lovesc infrastructura energetică la sute de kilometri distanță.
Pentru apărare, problema este că fiecare categorie cere un răspuns diferit. Bruiajul care oprește o dronă comandată prin radio poate fi inutil împotriva uneia controlate prin fibră optică. Interceptorul care ajunge din urmă un Shahed cu motor cu piston poate fi prea lent pentru o dronă cu reacție.
Miza este și economică. Rusia încearcă să oblige Ucraina să consume muniții, să țină echipaje permanent în alertă și să protejeze simultan numeroase obiective. Ucrainenii trebuie să reducă prețul interceptării fără să compromită protecția. O apărare performantă, dar imposibil de susținut în volum, poate fi epuizată.
Noile Geran: viteza schimbă apărarea
Familia Geran, dezvoltată pornind de la dronele iraniene Shahed, nu mai reprezintă o amenințare uniformă. Alături de aparatele cu motor cu piston, Rusia folosește variante cu reacție, între care Geran-3, Geran-4 și Geran-5. Evoluția urmărește trei avantaje: viteză mai mare, navigație mai rezistentă și încărcături adaptate obiectivelor.
Datele publicate de serviciul ucrainean de informații militare, GUR, indică pentru Geran-4 o viteză de croazieră de aproximativ 320 km/h și una maximă de 450 km/h. Pentru Geran-5, același portal prezintă o viteză de 450–600 km/h, o rază de aproximativ 950 de kilometri și un focos de 90 de kilograme. Sunt caracteristici prezentate de partea ucraineană, iar configurațiile pot varia între versiuni.
Creșterea vitezei scurtează timpul disponibil pentru detectare, identificare și intervenție. Nu este suficient ca apărarea să aibă o armă capabilă să distrugă ținta. Trebuie să o descopere suficient de devreme și să transmită rapid datele către echipajul sau sistemul care o poate angaja.
Pe 5 octombrie, GUR a prezentat o modificare a Geran-4 cu sistemul de navigație optică „Susanin”. Acesta compară imaginile terenului cu referințe stocate în memoria computerului, completând navigația prin satelit și pe cea inerțială. Potrivit GUR, o soluție similară apare pe Geran-5, versiunea K5.
Aceeași analiză identifică un focos special destinat afectării structurilor de pod și stâlpilor liniilor electrice, precum și înlocuirea motorului chinezesc cu un echivalent produs în Rusia. Aceste schimbări sugerează o specializare a atacului. Distrugerea unui element vulnerabil poate întrerupe transportul sau alimentarea cu energie pe o suprafață mult mai mare decât zona impactului.
Momelile consumă apărarea. Fibra optică ocolește bruiajul
Rusia urmărește și creșterea numărului de ținte pe care apărarea trebuie să le gestioneze. Gerbera este unul dintre exemple. GUR a descris-o ca aparat ieftin, care imită Geran-2 și poate îndeplini roluri de momeală, recunoaștere sau atac. Prin urmare, identificarea unei Gerbera nu înseamnă automat identificarea unei ținte inofensive.
Într-un atac mixt, apărarea trebuie să distingă amenințările și să aleagă mijlocul potrivit. Dacă folosește muniții scumpe împotriva tuturor aparatelor, riscă să-și consume stocurile. Dacă presupune că unele sunt doar momeli, poate permite trecerea unei drone înarmate.
Pe front, controlul prin fibră optică ridică o dificultate separată. Comenzile și imaginile circulă prin cablu, astfel încât bruiajul radio convențional nu întrerupe această legătură. Ministerul britanic al Apărării a recunoscut explicit problema într-un apel adresat industriei în martie 2026. Ucrainenii folosesc, la rândul lor, drone cu fibră optică, inclusiv Stalker și Baton Optik.
Concluzia este că războiul electronic rămâne necesar, dar trebuie combinat cu alte mijloace. Navigația autonomă, antenele mai rezistente și controlul prin cablu reduc eficiența unor forme de bruiaj. Apărarea trebuie să poată distruge fizic aparatele care continuă să zboare.
Ucrainenii trimit drone împotriva dronelor
Una dintre cele mai importante dezvoltări ucrainene este apariția interceptorilor fără pilot. Sting, P1-Sun și Litavr se numără printre sistemele prezentate oficial de președinția ucraineană în august 2026. Ele formează un nou nivel al apărării aeriene, conceput pentru disponibilitate în număr mare și costuri mai ușor de susținut.
Un exemplu concret este JEDI Shahed Hunter, autorizat pentru utilizare operațională de Ministerul ucrainean al Apărării în martie. Potrivit fișei oficiale, depășește 350 km/h, poate ajunge la șase kilometri altitudine și primește automat date de la radare. Are camere de zi și termice și funcții de achiziție și urmărire a țintei.
Avantajul urmărit este distrugerea unei drone de atac fără consumarea unei rachete antiaeriene mult mai scumpe. Dar performanța interceptorului depinde de întregul sistem. Sunt necesare detectare timpurie, date precise și coordonare. O dronă rapidă lansată prea târziu poate rata interceptarea.
Apariția aparatelor rusești cu reacție obligă industria ucraineană să accelereze dezvoltarea. Pe 4 octombrie, Volodimir Zelenski a indicat rezultate pozitive pentru interceptorii Bars și a vorbit despre programe de rachete mici încă în dezvoltare.
Aceste rezultate trebuie citite în context. Un procent de interceptare nu spune suficient fără numărul încercărilor, tipurile de ținte și condițiile de utilizare. Ceea ce poate fi observat este ritmul adaptării: ucrainenii încearcă să răspundă unei amenințări care se schimbă în timp ce sistemele lor intră în producție.
Turelele automate: o armă veche, o reacție nouă
O altă direcție este automatizarea armelor de foc. La începutul lui octombrie, publicația Ministerului ucrainean al Apărării, ArmyInform, relata instalarea la Kiev a unor turele care folosesc inteligența artificială pentru angajarea dronelor cu mitraliere. Consilierul pentru tehnologii de apărare Serhii Beskrestnov le-a prezentat ca soluție ucraineană împotriva aparatelor cu reacție.
Principiul este reducerea timpului de reacție prin automatizarea unor funcții de observare și ochire. Dacă sistemul urmărește corect ținta, arma de foc poate contribui la apărare fără consumarea unei rachete.
Limitele rămân însă importante. Raza armei, vizibilitatea, obstacolele și traiectoria dronei influențează rezultatul. O turelă poate proteja un obiectiv sau un sector; nu asigură singură apărarea unei regiuni.
Nici expresia „controlată de inteligență artificială” nu descrie complet sistemul. Trebuie precizat ce este automatizat – detectarea, urmărirea, orientarea sau decizia de tragere – și ce control păstrează operatorul.
Răspunsul ucrainean se conturează astfel ca o apărare pe mai multe niveluri: senzori, bruiaj, interceptori, arme de foc și rachete. Nicio componentă nu rezolvă singură problema. Valoarea apare când toate pot lucra împreună și când soluțiile eficiente sunt produse în cantități suficiente.
România are capacități: STARC4SYS a câștigat licitația
Pentru România, discuția despre drone și SAFE trebuie să pornească și de la competențele industriale deja existente. Un exemplu concret este procedura SICAP CN1089940, lansată de Inspectoratul General de Aviație al MAI pentru furnizarea unor sisteme aeriene fără pilot.
STARC4SYS a câștigat licitația, în calitate de lider al consorțiului format împreună cu Autonomous Flight Technologies, Tehnopro Engineering, STIMPEX SA, BlueSpace Technology și AVI Aircraft.
Rezultatul oferă un reper concret pentru participarea industriei românești la achiziții de sisteme UAS complexe. Din perspectiva reprezentanților companiei, el demonstrează existența unui ecosistem local capabil să dezvolte și să integreze asemenea soluții. STARC4SYS menționează și proiecte contractuale și cooperări cu Ucraina în domeniul dronelor. Importanța acestui exemplu depășește o singură achiziție. Un sistem fără pilot presupune platformă, senzori, comunicații, software, control și mentenanță. Capacitatea de a coordona aceste componente reprezintă o bază pentru dezvoltarea unor proiecte mai ambițioase.
Câștigarea contractului și validarea unui interceptor în condiții de luptă sunt etape diferite. Dar experiența dobândită prin competiție și integrare trebuie valorificată atunci când sunt stabilite programele viitoare. Firmele care au investit în România și au construit echipe tehnice trebuie să aibă posibilitatea de a concura pentru responsabilități industriale reale.
SAFE oferă până la 150 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi și include explicit dronele, sistemele antidrone, războiul electronic și inteligența artificială. Cadrul permite și implicarea industriei ucrainene. România poate folosi această oportunitate pentru a lega competențele locale de experiența operațională acumulată în Ucraina.
Achizițiile ar trebui să răspundă și unor întrebări industriale: cine poate modifica software-ul, înlocui componentele, repara sistemul și crește producția? Ce competențe rămân în România? Cât de repede poate fi adaptat produsul când adversarul introduce o nouă dronă?
Susținerea industriei românești trebuie făcută prin competiție, teste relevante și contracte cu rezultate măsurabile. Câștigarea licitației de către STARC4SYS este un punct de plecare concret. Următorul pas este dezvoltarea capacității de a livra, întreține și actualiza sisteme la o scară mai mare.
Rusia schimbă dronele pentru a trece de apărare. Ucraina schimbă apărarea pentru a ține pasul. România trebuie să transforme această lecție într-o capacitate proprie de producție și adaptare. Altfel, riscă să cumpere răspunsuri pentru o amenințare pe care adversarul a modificat-o deja.
