Ultima Oră

Un imigrant ilegal a fost arestat lângă Casa Albă după ce a amenințat că îl va ucide pe președintele Donald Trump!

Redactor Online Actualitate 2 min de citire
Publicat la:

Un bărbat cu origini în Venezuela, care ar fi avut mai multe arme într-o maşină furată şi care ar fi ameninţat că îl va ucide pe preşedintele Donald Trump, a fost arestat de Secret Service în apropierea Casei Albe.

Agenţii Secret Service l-au observat pe Ronny Yordrix Guanipa Chrinos în timp ce avea un comportament suspect într-o maşină aflată în apropierea Casei Albe, scrie NDTV.

Un imigrant ilegal a fost arestat lângă Casa Albă după ce a amenințat că îl va ucide pe președintele Donald Trump!
Imigrantul arestat / foto: X

Bărbatul a spus că „aude voci”

Agenţii Secret Service au observat ceva dubios şi l-au abordat pe suspect.

„Când agenţii l-au abordat pe suspect, acesta a spus că aude voci în cap care îi spun să vină la Washington, D.C. şi să îl ucidă pe preşedintele Trump”, a transmis DHS într-un comunicat de presă. „Agenţii au descoperit apoi că vehiculul fusese declarat furat, iar suspectul a recunoscut că avea arme în maşină”, se mai arată în comunicat.

Agenții au descoperit în mașină o pușcă și două pistoale, alături de zeci de cartușe, a precizat DHS.

Ce acuzaţii i s-au adus suspectului

Chrinos a fost arestat pentru numeroase infracţiuni legate de arme de foc, precum şi pentru utilizarea neautorizată a unui vehicul şi primirea de bunuri furate. Acum se află în custodia US Marshals Service. DHS a precizat că Chrinos a intrat ilegal în Statele Unite în 2024.

„Acesta este cel mai recent exemplu în care personalul Secret Service s-a bazat pe pregătirea şi experienţa sa îndelungată pentru a dezamorsa o situaţie tensionată, care reprezenta o ameninţare iminentă pentru persoanele aflate sub protecţia noastră şi pentru alţi americani”, a declarat directorul Secret Service, Sean Curran.

Potrivit Serviciului Secret, în zona Casei Albe s-a înregistrat o creştere semnificativă a numărului de incidente în care sunt implicate persoane cu probleme de sănătate mintală.

Reamintim că, în mai, agenţii Serviciului Secret au împuşcat mortal un bărbat cu antecedente de probleme de sănătate mintală, după ce acesta a deschis focul în apropierea unui punct de control de securitate de la Casa Albă.

Mica publicitate