Cauta

Sesizările Avocatului Poporului, admise de CCR. Carantina devine ilegală

CCR

CCR

Curtea Constituțională a decis joi că Parlamentul nu poate decide asupra hotărârii privind instaurarea sau prelungirea stării de alertă.

Totodată, judecătorii au stabilit că izolarea, carantina și internarea nu pot fi dispuse prin ordin de ministru, așa cum s-a întâmplat, transmite Agerpres.

CCR a luat aceste decizii în urma sesizărilor Avocatului Poporului. Astfel, Curtea Constituțională a stabilit că Guvernul poate să instituie și să prelungească starea de alertă fără să fie necesară încuviințarea Parlamentului.

În ceea ce privește măsura carantinării, Curtea Constituțională a stabilit că este neconstituțională prevederea potrivit căreia carantina este instituită prin ordin al ministrului sănătății. Această măsură a fost luată înainte ca România să intre în stare de urgență.

Decizia de astăzi a magistraţilor va intra în vigoare abia după ce va fi publicată în Monitorul Oficial, atunci când va fi ataşată şi motivarea Curţii, în care se va explica precis care au fost argumentele care au stat la baza acestei decizii.

Curtea Constituţională a decis că obligativitatea carantinei reprezintă restrângeri ale drepturilor cetăţenilor, iar astfel de restrângeri nu pot fi făcute decât prin lege, în Parlament, nu prin Ordonanţă de Urgenţă, în Guvern. După publicarea deciziei în Monitorul Oficial, orice carantină va deveni astfel ilegală.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • Real vs. Bayern LIVE! Dar nu pe teren
  • Acestea sunt calculele pentru FCSB. Au șanse de 13%
  • Putin mai are destule resurse pentru războiul din Ucraina
  • Primele ținte ale războiului comercial Trump 2.0
  • Au pus Sprânceana pe bugetul României!
  • Circul Ursulei la Davos
  • Angajații MAI au ajuns la disperare. Rând pe rând intră în greva foamei
  • Prognoza economică pentru 2025: incertitudine, provocări, tensiuni
  • Bun venit în viitorul tehno-militar al Americii
  • Exit mobile version