Decizie radicala pentru mai multi asa zisi ”doctori” care obtinusera titlul la Academia Nationala de Informatii „Mihai Viteazul”a SRI. Plenul Consiliului National de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis prin vot retragerea titlului de doctor pentru 16 persoane. Cel mai rasunator nume de pe lista este cel al lui Dumitru Dumbrava, „deconspirat” drept seful plagiatorilor care se pare ca a inceput sa fie ”decapat” in cele mai mici amanunte.
Conform documentelor postate pe site-ul CNATDCU, cei 16 sunt Dumitru Dumbrava, Romeo Oita, Ana Maria Goleanu, Catalin Stefan Ibanescu, Florina T. Stefanie (Vevera), Nae Gabriel Radu Catalin, Ioan Sandru, Mihai Gogancea Vatasoiu, Marius Sticlaru, Adela Loredana Popescu, Cezar Adrian Tolescu, Ana Maria Oprea, Gabriel Naghi, Marius Alexandru Tudor, Sorin Gabriel Cozma si Ionel Goian. Ana Maria Tudor este fiica fostului vicepremier Gabriel Oprea, iar Marius Alexandru Tudor, ginerele acestuia. Si Oprea senior a ramas in trecut fara titlu, din aceleasi motive de plagiat. Teza generalului Dumitru Dumbrava, fost secretar general al SRI, a fost analizata de doi profesori de la Universitatea Nationala de Aparare „Carol I” si unul de la Academia de Politie „Alexandru Ioan Cuza”. Acestia au confirmat suspiciunile care existau in sesizarea inregistrata la CNATDCU in luna iulie 2018 si au propus retragerea titlului. Acesta fusese acordat pentru lucrarea cu titlul „Aspecte cu relevanta privind securitatea in spatiul cibernetic”, sustinuta in 2012. Presa a scris anul trecut despre lucrarea acestuia in care erau prezentate mai multe exemple de fragmente plagiate de general in teza sa. O luna mai tarziu, acesta a fost trecut in rezerva.