AcasăNewsAmenzi de 100.000 de lei, într-o singură săptămână, pe litoral

Amenzi de 100.000 de lei, într-o singură săptămână, pe litoral

Amenzi în valoarea de aproape 100.000 de lei au fost date de inspectorii sanitar-veterinari de pe litoral, în ultima săptămână, fiind retrase de la vânzare aproape 100 de kilograme de produse alimentare improprii consumului.

Sursa foto Twitter

Inspectorii care activează în cadrul Comandamentului Sezon Estival 2019 au verificat, în perioada 24-30 iunie, 203 unităţi amplasate în Năvodari, Mamaia, Eforie, Costineşti şi Mangalia, din care aproape jumătate erau restaurante, se arată într-un comunicat al Direcţiei Sanitar-Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Constanţa.

„În urma acestor controale s-au constatat deficienţe cu privire la: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar; ambalarea şi etichetarea necorespunzătoare a produselor alimentare, în vederea depozitării şi valorificării, precum şi comercializarea acestora neetichetate potrivit legislaţiei în vigoare; condiţii necorespunzătoare de igienă în spaţiile de producţie;  depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare”, potrivit comunicatului.

Pentru abaterile de la legislaţie, cinci restaurante, două unităţi tip fast-food, patru unităţi tip bufet, trei magazine alimentare au fost sancţionate contravenţional, cu amenzi în valoare de 95.000 de lei.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
157 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger