În zi de mare sărbătoare pentru credincioșii ortodocși, cea în care este prăznuită Sfânta Cuvioasă Parascheva, la Iași e mai forfotă ca oricând.
Mulți oameni au venit la Catedrala Mitropolitană din Iași, pentru a se ruga și a se închina la racla cu moaștele Sfintei Parascheva.
Printre cei care au ales să meargă la Iași cu ocazia marii sărbători din 14 octombrie s-a numărat și Gigi Becali, patronul FCSB, omul de afaceri despre care se știe că e foarte apropiat de Biserică. Omul de afaceri a venit la Iași pentru a se închina la racla Sfintei Parascheva.
Becali: „Totul este numai Dumnezeu pentru mine”
„În zilele astea, mai ales la Sfânta Parascheva, sărbatorile astea sfinte e mult mai puternic harul la slujire, la Sfânta Liturghie. Şi, atunci, am venit să simt puterea harului la Sfânta Liturghie”, a spus omul de afaceri, vineri, în fața presei.
„Da, m-am închinat. Totul este numai Dumnezeu pentru mine”, a mai fost auzit spunând Gigi Becali.
Peste 170.000 de pelerini au trecut deja pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva
De altfel, încă de zilele trecute credincioși din mai toate colțurile țării au ales să vină la Iași, pentru a trece pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva, așezată într-un baldachin decorat cu flori, amplasat în curtea lăcașului de cult.
„Peste 210.000 de persoane au participat până astăzi, 14 octombrie, la ora 10.00, la manifestările religioase din cadrul Sărbătorilor Iașului, iar aproape 173.000 de pelerini au trecut deja pe la racla Sfintei Cuvioase Parascheva și a Sfântului Paisie de la Neamț din Curtea Mitropoliei Moldovei și Bucovinei.
În acest moment pe culoarul spre Mitropolie sunt circa 15.00 de pelerini, iar la Sfânta Liturghie participă în jur de 30.000 de persoane. Rândul pelerinilor se apropie de Podul Cantemir”, a transmis vineri dimineață Primăria Iași, prin intermediul Facebook.
Acuma stiu de ce au luat 5 bulgări (de fapt 10), de la vikingi…a dus cu el la moaste si jucatorii si nu si-au revenit din sacralitatea momentului. Am vazut eu ca aveau un fel de aura in jurul capului, dar am crezut ca-i doar infatuare, aere de vedeta, dar uite care era cauza.
Asta nu se mai vindeca
Auzi la el ,,HAR” de la niste ciolane
Bai Jiji, bai magraonule ratat, multumim inca o data pentru dubla manita incasata de la danezii de la Sikleborg, una saptamana trecuta, si inca una saptamana aceasta 🙂 Asa ceva numai voi puteti sa faceti, rade deja tot mapamondul de voi, bai echipa FRF-ului, bai trantorilor ordinari, daca erati in orice tara civilizata, erati de mult retrogradati in Liga a 4-a !! Asa ca, bai Jiji, adica bai Fekaliotule, canta si tu cu noi Give me 5 🙂 and then another 5 🙂 Ha ha ha 🙂 Bai, voi sunteti mai masochisti decat Papa de la Roma, adica komunistul ala globalist imputit de la Vatican, bine ca macar stit sa oferiti tot timpul un circ de calitate superioara, asa ceva nici macar pe vremea Cizmarului Iubit nu era ce faceti voi 🙂 Bai Jiji, vezi ca ai tai s-au autodepasit, intai au luat un 5-0, apoi au reusit si un 0-5, asa ceva e chiar impresionant, bai ipocritule ordinar !! Nu uita sa le dai multa branza la oitele tale, si da-i si un cap in gura la puskariasul ala de Mustata, oricum e un zeu aka cimpanzeu mai mare ca tine 🙂 Multumim, bai hahalero 🙂
Gigi nu te supara dar dute la un psiohog ca esti de o prostie de neimaginat ,prostimea care sint niste viermi fara nici o speranta si disperati merg sa dea bani la niste barbosi perversi si infractori va meritati soarta ce a mai negative energie o gasesti intr o biserica cu lume inapoiata,disperata si naiva controlata de barbosi nesatui si falsi va meritati soarta stati in genunchi si dati cu capul in icoane
Bravo Marco Silva, înțeleg că ai revenit la realitatea romanesca, in care multi sunt analfabeți funcționali, neinformați și care în loc să aibă o calificare buna speră ajutor de la oase
Avem cea mai proasta echipa de pe globu pamantului asta e ne bat toti si cu cate 5 0 rad si oile de noi si Anamaria si toti
Omul s-a exprimat gresit. A vrut sa spuna: „Am venit sa simt puterea BANULUI”
Acest gigel ar trebui declarat drept etalon pentru prostie!