Cauta

Grădiniță vandalizată pe timp de noapte. Ce a fost distrus

Caz ieșit din tipare, într-o localitate din țară.

E vorba despre un incident soldat cu pagube destul de însemnate, vizat fiind spațiul din incinta unei grădinițe din orașul Anina. Totul s-a întâmplat ”la adăpostul” întunericului.

Episodul a ajuns în atenția polițiștilor din localitatea amintită, care au făcut cercetări.

S-a aflat că fost depistat deja, încă de marți, un suspect. Și anume un bărbat în vârstă de 39 de ani, din Anina, din câte au anunțat, miercuri, 9 iunie, reprezentanții IPJ Caraș-Severin, într-un comunicat.

Omul este bănuit că, în cursul nopții anterioare ar fi pătruns în interiorul unei grădinițe din localitate. Și că odată ajuns în incintă, ”ar fi distrus folosindu-se de un ciocan, un geam termopan, un contor de curent și un laptop, răvășind mai multe bunuri, fără a sustrage vreun bun”, se precizează în comunicat.

Cazul se află încă în atenția polițiștilor, care continuă cercetările, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere.

”Facem precizarea că pe întreg parcursul procesului penal persoana cercetată beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție”, se mai precizează în comunicatul remis din direcția IPJ Caraș-Severin.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • UE nu sperie Big Tech
  • Elveția își arată forța financiară: vrea să fie scutită de tarifele americane
  • Democrația este un mit. Noua DIKTATURĂ începe cu România
  • Localitățile, luate cu asalt de urși. Autoritățile, paralizate
  • Taxele lui Trump, războiul economic și “Mondialul” din 2026. Cum o vor scoate la capăt?
  • La Liga ia măsuri pentru transferuri noi
  • Bulgaria a convins Comisia Europeană să îi amâne liberalizarea prețurilor la energie. România, niciun demers
  • Jocul periculos al lui Donald Trump cu cea mai puternică bancă centrală din lume
  • Trump are un as în mână împotriva lui Putin
  • Exit mobile version