Un incident în care a fost implicată o cisternă cu acid sulfuric a pus în alertă autoritățile, luni dimineață, 31 martie. S-a intervenit de urgență la fața locului.
UPDATE. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU) a anunțat că a ajuns a doua cisternă pentru transvazare și că operațiunea de transvazare a început și se estimează că va dura aproximativ o oră. Totodată, s-a precizat că a fost amenajat un dig de nisip pentru a preveni și absorbi eventualele scurgeri de substanță.
În primă fază IGSU a anunțat că în urma incidentului în care a fost implicată cisterna încărcată cu acid sulfuric, oprită în afara părții carosabile, nu sunt persoane rănite, dar că cisterna prezintă scurgeri de substanță la nivelul robinetului.
Zeci de persoane, evacuate
„Zona a fost balizată, iar echipajele de intervenție asigură măsuri specifice până la sosirea unei alte cisterne pentru transvazarea încărcăturii.
La fața locului acționează un echipaj de stingere, o ambulanță SMURD de la ISU PH și un echipaj CBRN de la USISU Ciolpani.
Pentru siguranța populației, a fost emis un mesaj de avertizare prin sistemul RO-ALERT, iar evacuarea persoanelor din zonă este în desfășurare. Cea mai apropiată locuință se află la aproximativ 30 de metri de locul incidentului.
Zona de risc a fost stabilită pe o rază de 100 de metri, iar perimetrul de evacuare la 500 de metri. Până în prezent, au fost evacuate 28 de persoane, dintre care 6 minori. Traficul rutier este blocat”, a informat IGSU.
Traficul rutier este blocat, luni dimineaţă, pe Drumul Național 1, la Comarnic, din cauza unor scurgeri de acid sulfuric dintr-o cisternă aflată pe DN 1, zona urmând să fie evacuată de autorităţi.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Prahova, se evacuează persoane pe o rază de 100 metri, iar pe direcţia vântului (SE) – pe o distanţă de aproximativ 500 metri, notează stirileprotv.ro.
„Este defectă o vană centrală ce nu poate fi oprită, se va încerca obturarea acesteia până la sosirea echipajului CBRN de la USISU Ciolpani”, a transmis ISU.
DN 1 este blocat pe ambele sensuri în zona kilometrului 108+500, unde se află cisterna.
S-a emis RO-ALERT
Ulterior s-a aflat că populaţia a fost avertizată prin mesaj RO-ALERT despre incidentul chimic de la Comarnic, unde sunt scurgeri de acid sulfuric din cisterna aflată pe DN1.
„Incident chimic produs în Comarnic, DN 1, cu posibile degajări de substanţe toxice. Adăpostiţi-vă în locuinţe, evitaţi activităţile în aer liber, închideţi uşile şi ferestrele, astupaţi gurile de aerisire şi opriţi funcţionarea instalaţiilor de ventilaţie!”, sună mesajul transmis de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Prahova.
Centrul Infotrafic: „Sunt scurgeri de substanță în afara carosabilului”
Potrivit primelor informații făcute publice de Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române, pe DN1 Brașov-București, la kilometrul 108+500 de metri, în zona localității Comarnic, județul Prahova, „din cauza unei defecțiuni tehnice (pană), o autocisternă încărcată cu 23 de tone de acid sulfuric a fost extrasă într-o parcare în proximitatea carosabilului. Nu sunt persoane rănite.
Sunt scurgeri de substanță în afara carosabilului, dar nu este pericol de explozie. Au fost asigurate măsuri specifice până la sosirea altei cisterne pentru realizarea transvazării”.
Ulterior, sursa citată a anunțat că, în urma evenimentului produs pe DN1 Brașov-București, la kilometrul 108+500 de metri, în zona localității Comarnic, județul Prahova, a fost oprită circulația rutieră pe ambele sensuri de mers, pe o distanță de aproximativ 100 de metri.
„Recomandăm conducătorilor auto să opteze pentru următoarele rute alternative:
Ploiești – DN 72 – Târgoviște – DN 71 – Sinaia – Brașov;
Ploiești – DN 1A – Cheia – Brașov.
Traficul din zona evenimentului rutier este redirecționat și pe o rută alternativă din zona lucrărilor pentru Centura Ocolitoare a orașului Comarnic, respectiv:
– km. 110+900de metri, intersecție cu strada Podu lui Neag – km. 106 intersecție cu DJ 101R , loc.Breaza.”, transmite sursa citată.
Știre în curs de actualizare!
Acidul sulfuric nu se transporta cu cisterna, ci numai in butoaie.