Poliţistul Marian Godină a avut o ieşire suburbană la adresa senatoarei Diana Şoşoacă.
El a vrut să râdă de ea, după ce femeia a mers fără mască în mijlocul minerilor şi le-a spus că pandemia a trecut, iar apoi a protestat în faţa Institutului „Marian Nasta”.
În schimb, omul legii, prin reacţia lui, nu s-a dovedit cu nimic superior. „De grohăit poate orice porc”, a spus Godină.
Godină i-a atacat şi pe susţinătorii lui Şoşoacă
Poliţistul braşovean şi-a exprimat surprinderea faţă de faptul că Diana Şoşoacă are o mulţime de adepţi. Marian Godină a criticat stilul senatoarei, obişnuită cu scandalurile şi cu gesturile controversate.
„La o ştire despre o persoană care e prezentă oriunde e rost de făcut scandal, care zbiară şi ameninţă cu plângeri penale pe oricine, cere să i se prezinte la raport manageri, patroni de firme de securitate şi orice alţi superiori, căci dumneaei, în calitatea-i de senator, calitate pe care nu ezită să şi-o decline răcnind, nu stă la discuţii cu orice „muritor de rând”, ci doar cu persoane de rang înalt, te aştepţi să nu citeşti comentarii care să-i fie favorabile.
Dar nu e chiar aşa, căci cu cât zbiară mai tare, cu atât, în mintea unora, deloc puţini, „are mai mult curaj de a spune lucrurilor pe nume”, „e singura care luptă”, „e o adevărată patrioată” etc.
I-aş întreba şi eu pe cei care vorbesc cu atât de multă admiraţie despre această persoană: E vreunul dintre voi atât de limitat încât nu ar putea să zbiere, să ceară demisii, să ameninţe, să facă circ din orice, să se certe cu paznicii etc?
Singurul lucru de care ai nevoie să poţi face asta nu e curajul, ci lipsa simţului ridicolului. Să vii cu soluţii e mai greu, de grohăit poate orice porc”, a scris Godină pe Facebook.
Ce mizerabil e Godina! Auzi concluzie, vadit emisa de un dement: „De grohăit poate orice porc”. As avea si eu o replica care s-ar potrivi ca o manusa acestui sinistru persinaj-Godina, dar nu o fac.
Mi-e scarba de acest om!
Ce ziariști imbecili! Din ” oamenii legii ”, ” autoritățile ”, ” primul om în stat ”, ” Șoc! ”, ” Cutremurător! ”, ” Înfiorător! ” ș.a., nu-i scoți, neam. Bașca faptul că sunt teribil, teribil (cutremurător, într-adevăr) de inculți și praf, praf, la limba română. Iar lexicul lor, in general, nu depășește două sute de cuvinte. Ei atâta pot, atâta fac. Vai de no’!
Până în 1989 milițianul era unitate de măsură a prostiei! Vrea godina că poli/tistul sa ia locul milițianului?
Nu am inteles ce vrea Godina????Nu poate avansa in grad daca nu isi linge sefii in c….????De grohait poate orice porc,deci la masculin.Oare la cine se refera????
GODINA- in gandirea si exprimarea IMBECILA, la adresa Senatoarei Sosoaca, face dovada PROSIEI si RAUTATII, cel caracterizeaza, pe acest abonat- REPETENT, la examenele de admitere , sustinute la Academia de Politrie !
Atata il duce mintea , pe acest PORC.
mama lui cind l/a facut agrohait iar tacsu aguitat c e aiesit un bou e