AcasăNewsMarian Oprişan: M-a întristat faptul că m-au huiduit colegii

Marian Oprişan: M-a întristat faptul că m-au huiduit colegii

Marian Oprişan a afirmat că nu a fost surprins de reacţia colegilor de partid care l-au huiduit la congres, dar l-a întristat.

Marian Oprişan Sursa foto Twitter

Preşedintele PSD Vrancea a susţinut că toţi social-democraţii au decontat “greşelile şi orgoliile” unora dintre membrii de partid, iar “restabilirea seriozităţii, a maturităţii şi a echilibrului sunt obligatorii”.

Ca reacţie la faptul că a fost huiduit la congres de colegii săi şi nu a mai vorbit pe scenă aşa cum intenţiona, Marian Oprişan a postat pe un mesaj pe pagina sa de Facebook.

“Nu pot să spun că m-a surprins, dar m-a întristat. O tristeţe care mi-a făcut mult mai evident însă de ce am fost penalizaţi de români la ultimele alegeri. Nu ne-a costat doar mesajul, ci şi atitudinea. Am decontat cu toţii greşelile şi orgoliile unora dintre membrii PSD, am primit etichete pentru gravele încălcări ale legii sau ale bunului-simţ, am fost atacaţi şi desconsideraţi pentru că am fi toţi la fel. Nu suntem toţi la fel!”, a scris Oprişan.

El susţine că social-democraţii au conştientizat aceste lucruri. “De ieri cred şi mai mult ca e nevoie de schimbare. Pentru colegii de partid, pentru membrii noştri din toată ţara, pentru români şi pentru viitorul nostru, al tuturor, o să fiu parte activă a acestei schimbări”, a adăugat liderul PSD Vrancea.

author avatar
Emanuela-Andreea Pană
213 afisari

1 COMENTARIU

  1. oprișan -demisia! Te-a batut la tine acasa in județ-USR! Nu PSDragnea e vinovat ci tu ești de vină! La Dragnia în judet-PSD a învins la europarlamentare!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger