Medicii de la Spitalul Foișor au transmis noi informţii despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Într-un comunicat de presă de sâmbătă, instituţia a anunţat că starea de sănătate a actorului Florin Piersic s-a îmbunătățit.
Medicii mai spun că actorul s-a ridicat în picioare, la marginea patului, după mai multe săptămâni.
Starea de sănătate a lui Florin Piersic s-a îmbunătăţit
Potrivit medicului Șerban Dragosloveanu, manager interimar al instituției, iubitul actor are o stare generală de sănătate mai bună și chiar s-a ridicat în picioare la marginea patului.
”Evaluarea pacientului Florin Piersic, făcută în dimineața de 11.05.2024, arată o îmbunătățire a valorilor/indicatorilor biologici și o ameliorare a stării generale.
A început procesul de mobilizare activă al pacientului, care este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni”, a transmis spitalul.
Alexandru Rafila confirmă veştile bune
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, a confirmat că Florin Piersic se simte puțin mai bine.
„Am şi eu informări periodice. Cel puţin ultima, pe care am avut-o dimineaţă devreme, era favorabilă.
Evoluţia este favorabilă, parametrii biologici s-au îmbunătăţit şi, aşa cum aţi aflat din comunicatul de presă emis ieri de către Spitalul de Ortopedie «Foişor», el este autonom, se alimentează singur, bea lichide, vorbeşte, deci starea este în ameliorare.
Sigur că aşteptăm să treacă această perioadă critică după o intervenţie operatorie complexă cum a avut dânsul şi ulterior să poată fi tratată până la finalitate infecţia aceasta sistemică pentru care a venit în Bucureşti”, a transmis ministrul.
Piersic, sub observaţie
Având în vedere vârsta înaintată a actorului şi patologia sa, pericolul nu a trecut încă.
„Este evoluţia unei persoane cu vârsta de 88 de ani, cu alte afecţiuni. Nu poţi să spui niciodată că lucrurile sunt fără vreun fel de pericole. Trebuie să sperăm.
Dânsul are o abordare pozitivă, este optimist şi cred că lucrul ăsta este important în economia managementului acestui caz care a stârnit interesul firesc a marii majorităţi a cetăţenilor din România”, a mai transmis ministrul Sănătăţii.
„s-a ridicat în picioare, la marginea patului”
-iese acum si Udrea,
dupa o lunga pauza
isi ridica picioarele marginea patului….
Sa_ i dea Dumnezeu sănătate și să ne mai bucure cu prezența și povestirile sale !
Imi pare rău pentru faptul că niciunul dintre copii nu a venit la spital.
Sunt situații când trebuie lăsată de_o parte supărarea. Nu cred că domnul Piersic merită un asemenea comportament din partea copiilor.
Si ca să fiu mai radical, sa le fie rușine ! Prea multa orgolii gratuite !
O vorbă din bătrâni spune că, orice copil trebuie sa_și ierte părinții pentru că așa este creștinește .