Nelu Dumitrescu, fondatorul si tobosarul trupei Iris, pare ca nu reusit sa treaca peste plecarea din formatie a lui Cristi Minculescu. Cum altfel s-ar putea explica faptul ca, invitat in studioul Rock FM, alaturi de noul solist, Rafael, si-a tot impuns fostul coleg si prieten?!


“Cristi e un produs al formatiei Iris. Intotdeauna a crezut ca poate sa faca ceva singur. Bineinteles ca poti sa faci singur, dar trebuie sa faci si proiect, sa scoti albume. El zice ca de asta a plecat. Noi l-am tinut in brate, l-am oblojit, am avut grija de el. Sa nu mergem decat la anumite emisiuni. El era de acord sa nu mearga la orice emisiune la TV. Ei, dupa ce a plecat de la noi a mers la orice emisiune la TV”, a povestit Dumitrescu, adaugand ca, atunci cand trupa va avea un spectacol aniversar, Minculescu nu va lipsi de pe lista de invitati. “Il chemam sa cante o piesa, doua”, a precizat tobosarul. Si asta nu a fost singura surpriza a interviului. Si Dumitrescu, si Rafael au dezvaluit ca Minculescu ar avea din nou probleme de sanatate. “Stiu ca trece, din pacate, iar printr-o perioada putin mai delicata. Am inteles ca urmeaza o noua interventie chirurgicala”, a aruncat soparla Rafael, pentru ca Nelu sa continue in aceeasi nota vaga. Un fel “stiu si nu prea stiu”, cum s-ar zice.
“Cred ca el (n. r. – Minculescu) a spus-o, cand a venit pe aici, ca, pe viitor, nu se stie cand, va fi cu rinichii. Nu am spus-o eu, el a spus-o. Nu stiu, nu tin legatura cu el. Sper sa fie bine, sa iasa bine. Daca are nevoie de transplant la rinichi, cred ca Rodica va fi din nou alaturi de el, sunt sigur de asta”, a povestit Nelu Dumitrescu.