AcasăNews“Ochiul Londrei” aniversează 20 de ani

“Ochiul Londrei” aniversează 20 de ani

Celebra roată ”London Eye” de pe malul fluviului Tamisa a împlinit două decenii  de când domină peisajul capitalei Marii Britanii. Un punct de reper, onorat de-a lungul anilor cu prezenţa unor membri ai familiei regale, politicieni şi campioni olimpici.

Uriaşa construcţie a fost inaugurată la 31 decembrie 1999 de premierul de la acea vreme, Tony Blair, însă din cauza unei probleme tehnice a fost deschisă publicului abia din martie 2000. Roata ”Coca-Cola London Eye” are 32 de capsule, reprezentând cele 32 de cartiere ale Londrei şi primeşte milioane de pasageri pe an. Printre vizitatori s-au numărat şi membri ai familiei regale, inclusiv ducele şi ducesa de Cambridge şi ducele de Sussex, care au făcut o plimbare pentru a marca Ziua Mondială a Sănătăţii Mintale în 2016. Un an mai târziu medaliatul olimpic cu aur Sir Mo Farah s-a aflat la rândul său la înălţimea de 135 de metri, după ce a câştigat aurul la proba de 10.000 de metri şi argintul la 5.000 de metri la Campionatele Mondiale IAAF.

O cascadoare dublură a personajului Mary Poppins s-a aflat de asemenea în una dintre capsule înainte de premiera europeană a filmului ”Mary Poppins Returns”, în 2018. De Revelion,  “London Eye” a fost luminat în verde pentru a marca Ziua Sfântului Patrick şi a fost survolat de avioanele Red Arrows în formaţie cu patru avioane Typhoon, cu ocazia celei de-a 90-a aniversări a Royal Air Force.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
595 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger