Mai mulți medici din cadrul Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu au fost amendați de inspectorii Direcției de Sănătate Publică Sibiu după un control la Secția de Primiri Urgențe a unității medicale.
Valoarea amenzilor a fost de 13.000 de lei, printre neregulile descoperite se numără lipsa parafei medicilor specialiști sau lipsa totală a parafei pe fișele de prezentare a pacienților în urgență, angajați ai secției fără controlul medical periodic sau nerespectarea precauțiunilor standard privind igiena mâinilor.
Cel puțin trei medici amendați
Verificările la spital au fost demarate după reclamațiile unui cetățean ce pretindea că este angajat al unității medicale și care punea pe tapet peste 20 de probleme din cadrul Unității Primiri Urgențe a Spitalului Județean. Potrivit publicației Turnul Sfatului, cel puțin trei medici au fost amendați.
Astfel, inspectorii au verificat fișele de prezentare în urgență ale pacienților. În acest caz au fost găsite fișe pe care exista doar parafa medicului rezident de an I sau II, fără a exista și contraparafa medicului specialist de gardă. Doi medici care au fost găsiți responsabili pentru această situație au fost amendați cu câte 3.000 de lei fiecare.
De asemenea, inspectorii au găsit fișe de prezentare în urgență fără niciun fel de parafă, în această situație, medicul Constantin Roșca, șeful Secției UPU fiind amendat cu suma de 3.000 de lei, potrivit publicației Turnul Sfatului.
Cadre medicale care nu țin cont de igiena mâinilor
Alte nereguli găsite de inspectorii DSP sunt legate de controalele medicale periodice și de nerespectarea standardelor în ceea ce privește igiena mâinilor. În acest sens, pentru ultimul aspect semnalat, două cadre medicale au fost amendate cu 2.000 de lei fiecare.
În ceea ce privește controlul medical periodic a fost dat un avertisment unității sanitare pentru lipsa efectuării acestuia. 22 de persoane, majoritatea personal auxiliar, respectiv infirmieri sau brancardieri au fost identificați fără acest control medical.
Ca sa învețe trebuie sa aibe cu ce….