Cauta

Podul de peste râul Olt a fost închis abia la 10 zile după ce s-a surpat (VIDEO şi FOTO)

Circulaţia rutieră pe DN 67 B, pe podul de pe peste râul Olt care face legătura între municipiul Drăgăşani (judeţul Vâlcea) şi comuna Verguleasa (judeţul Olt), a fost închisă începând de marţi seara pentru toate categoriile de autovehicule.

O decizie în ceea ce priveşte redeschiderea traficului pentru anumite categorii de autovehicule sau dacă acesta va rămâne închis definitiv până la construirea unui nou pod, va fi luată după efectuarea expertizei.

Ce rute ocolitoare au şoferii:

Construcția a fost ridicată în urmă cu 120 de ani și potrivit autorităților, ultima reabilitare serioasă a fost făcută în urmă cu șase decenii.

Ultimele stiri

  • VIDEO. Călin Georgescu a mers să semneze controlul judiciar. A fost așteptat de susținători, cu flori/Ce urmează joi
  • Imperialiștii cei răi i-au castrat pe toți politicienii români
  • Jumătate din țară, sub COD GALBEN de ploi, vijelii și grindină – HARTA. Cum va fi vremea, miercuri, în București
  • Comunicat de presă SC BATES INTERNATIONAL SRL
  • Comunicat de presă ATELIER AUTOGRAPHE SRL
  • Sicriul Papei Francisc, depus în Bazilica Sfântul Petru. Oamenii îi pot aduce un ultim omagiu – VIDEO LIVE
  • Sfântul Gheorghe, prăznuit pe 23 aprilie. Tradiții și obiceiuri în această zi de mare sărbătoare
  • Comunicat de presă ŞCOALA GIMNAZIALĂ LIBERĂ WALDORF
  • Anunț de presă
  • Horoscop 23 aprilie 2024 – Nu spuneți nimănui ce trebuie să facă
  • Exit mobile version