Municipiul Vaslui a fost devastat, vineri seară, de o vijelie puternică care s-a dezlănțuit spre groaza locuitorilor. Pentru o familie care a fost surprinsă pe stradă, au fost momente de coșmar, mai ales că un copac a fost smuls din rădăcini la doar câțiva metri de locul unde se afla.
Un bărbat de 32 de ani nu a fost așa de norocos și a fost rănit destul de grav de copacul căzut.
„La faţa locului intervine Detaşamentul de pompieri Vaslui cu două autospeciale, o ambulanţă de Terapie Intensivă Mobilă şi un echipaj de prim-ajutor. O persoană de 32 de ani a fost rănită”, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui, Elvis Piruş
ISU a intervenit cu mai multe echipaje, atât pentru acordarea primului ajutor victimei, cât şi pentru îndepărtarea copacului de pe carosabil şi de pe aleea pietonală.
În zona în care s-a prăbuşit copacul se află o pizzerie şi o terasă. Patronii localurilor spun că au făcut numeroase cereri la Primărie pentru a tăia copacii putrezi din zonă.
„Copacul acesta de abia mai stătea. Era putred de tot. Normal că la un vânt mai puternic a căzut peste oameni. Sper că acum primarul să înțeleagă că nu-i de glumă”, a spus unul dintre proprietarii celor două terase.
Judeţul Vaslui se află sub avertizare cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată, în perioada 12 – 15 iunie. Potrivit meteorologilor, în acest interval sunt aşteptate frecvente descărcări electrice, ploi torenţiale, grindină şi vijelii, iar cantităţile de apă vor depăşi 25 – 30 de litri pe metrul pătrat şi pe arii restrânse 40 – 60 de litri pe metrul pătrat, potrivit romaniatv.net