Principalii suspecţi din cazul uciderii omului de afaceri Kreiner Adrian au fost trimiși în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată și conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Sibiu a detaliat ce acuze li se aduc suspecţilor.
Procurorii au refăcut „drumul” ucigaşilor
Procurorii arată că în data de 29 şi respectiv 30 octombrie 2023, cei trei inculpaţi au sosit în România cu intenţia de a comite mai multe furturi în judeţele Dolj, Argeş şi Sibiu.
„În cauza având ca obiect uciderea omului de afaceri Kreiner Adrian, prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu din data de 31.05.2024 s-a dispus trimiterea în judecată a celor trei inculpaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de omor calificat, prev. și ped. de art. 188 alin. 1 C.pen., raportat la art. 189 alin.1 lit. d C.pen. şi respectiv tâlhărie calificată (2 infracţiuni) prev. art.233 alin. 1 C.pen., raportat la art.234 alin. 1 lit. a, c, d și f C.pen.
Procurorul a dispus totodată şi trimiterea în judecată a inculpaţilor pentru săvârşirea a două infracţiuni de furt calificat prev. de art.228 alin. 1 C.pen., cu referire la art. 229 alin. 1 lit. b, c, d și e și alin. 2 lit. b C.pen şi a infracţiunii de conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatriculare, prev. și ped. de art. 334 alin. 2 C.pen., infracţiuni săvârşite pe raza teritorială a judeţului Dolj.
Prin acelaşi rechizitoriu s-a adoptat şi o soluţie de clasare în ceea ce priveşte eventuala implicare în săvârşirea faptelor a persoanei de sex feminin, care s-a deplasat cu inculpaţii în mun. Sibiu, dar care nu a rămas alături de aceştia”, potrivit unui comunicat de presă, preluat de stiripesurse.ro.
Cum l-au omorât pe Kreiner
În seara de 4.11.2024 inculpaţii s-au deplasat, potrivit procurorilor, pe strada unde se afla imobilul omului de afaceri Kreiner Adrian, unul dintre inculpaţi aflând de la un cunoscut că acesta este un om de afaceri înstărit şi deţine valori importante în locuinţă. Au procedat la supravegherea acestei locuinţe dintr-un imobil nelocuit situat vis-a-vis, iar în noaptea următoare, după ce au constat că senzorii de mişcare amplasați pe gard nu sunt activaţi, au hotărât să pună în aplicare planul infracţional.
„În data de 6.11.2024, inculpaţii, purtând cagule, au pătruns în curtea şi locuinţa familiei Kreiner la ora 2,36. Aici l-au găsit pe acesta în camera de la parter şi l-au agresat fizic exercitând multiple acte de violență la nivelul capului, trunchiului, precum si membrelor, acționând conjugat și coordonat, cei trei au procedat la imobilizarea numitului Kreiner Adrian, pe care l-au legat cu mâinile la spate, fiindu-i imobilizate și picioarele cu aceeași sfoară.
Victima a fost apoi așezată pe abdomen, în poziția similară unei bărci, modalitate aptă a crea suferințe extrem de puternice.
Auzind zgomot, fiica omului de afaceri care se afla într-un dormitor de la etaj, a coborât în living unde l-a observat pe unul dintre agresori, fiind la rândul ei observată de acesta. Persoana vătămată s-a reîntors în dormitor de unde a apelat serviciul 112.
Doi dintre inculpaţi au urmat-o şi au pătruns în cameră lovind cu piciorul uşa încuiată de aceasta. Prin utilizarea de amenințări și de violențe fizice, au sustras de la fiica omului de afaceri sumele de aproximativ 40 de euro și 100 de lei, pe care aceasta le avea în portofel, iar de pe un corp de mobilier au sustras 16 ceasuri, de diferite mărci, având o valoare totală de peste 200.000 de euro.
Persoanei vătămate i s-a cerut să indice locul unde ţin banii şi pentru că aceasta nu-l cunoştea, dându-şi seama şi de faptul că fusese alertată poliţia, au hotărât să plece.
Unul dintre inculpaţi a avertizat-o să nu iasă din cameră, altfel o va omorî, afirmând că în acel moment va merge să-i omoare tatăl.
La finalul activității infracționale, acest inculpat s-a reîntors la victima Kreiner Adrian şi a executat o manevră de asfixie mecanică ce a condus la întreruperea fluxului sanguin spre creier și la instalarea comei”, explică procurorii.
Imobilizarea lui Kreiner e tipica basarabenilor. Ce legaturi au ei cu basarabenii?
Cocalarii au invatat in occident sa tilharrasca si sa omoare lumea