Descoperire șocantă și cu potențial periculos, din punct de vedere biologic, pe un câmp din județul Dolj.
Pericol biologic pe un câmp din județul Dolj – aproximativ 500 de flacoane cu sânge au fost aruncate la o jumătate de kilometru de Drumul Național Craiova – Bechet, în apropierea comunei Ghindeni, potrivit Știrile ProTV.
În acest caz, polițiștii au fost sesizați de către cei de la Garda de Mediu Dolj. Și nu doar flacoane au fost găsite. Ci și lamele pentru analiză, precum și documente care arată că deșeurile medicale ar proveni din activitatea unor cabinete veterinare.
Polițiștii au deschis o anchetă. Și, potrivit sursei citate, mai multe persoane au fost audiate.
Se continuă cercetările
Garda de Mediu Dolj a anunțat, luni, 15 aprilie, că echipa de permanență din cadrul GNM-Comisariatului Județean Dolj s-a deplasat la fața locului. Înainte a fost anunțat Serviciul AESP din cadrul IPJ Dolj.
„La control au participat inclusiv polițiștii din cadrul Serviciului Criminalistic care au ridicat 466 de flacoane de recoltat cu conținut de lichid brun roșcat ce pare a fi sânge, lamele pentru analiză, flacoane medicamente, precum și documente care concluzionează că deșeurile medicale provin din activitatea unor cabinete veterinare”, conform Gărzii de Mediu Dolj.
IPJ Dolj urmează să continue cercetările menite să lămurească exact ce s-a întâmplat. „Astfel, IPJ Dolj va continua cercetările în vederea identificării și tragerii la răspundere a persoanelor vinovate. Suprafața afectată cu aceste depozitări rezultate din abandonare este de circa 70 metri pătrați și fără urme de contaminare a solului”, au mai transmis reprezentanții Gărzii de Mediu Dolj, prin intermediul Facebook.
-probele lu simona?