Pare tot mai clar că România e „pusă la colț” de marii decidenți – după ce americanii au suspendat – pe termen nelimitat – intrarea în vigoare a programului ce le-ar fi permis românilor să călătorească în SUA fără vize, de la finalul lunii martie, Bruxelles-ul ne sancționează în privința plăților din PNRR. Care vor fi suspendate parțial, din cauza pensiilor speciale.
Bruxelles-ul activează procedura de suspendare a plății pentru o parte din cea de-a treia tranșă PNRR, în valoare de 2 miliarde de euro. Și asta pe motiv că jalonul privind pensiile speciale și alte cinci reforme esențiale nu au fost îndeplinite.
Comisia Europeană a anunțat activarea procedurii de suspendare a plății pentru o parte din fondurile solicitate de România prin cea de-a treia cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Această măsură vine în contextul în care șase dintre cele 74 de jaloane și ținte incluse în cerere nu au fost îndeplinite, printre care și jalonul privind reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale.
Jalonul 215
Potrivit Comisiei, s-a constatat că jalonul 215 – „intrarea în vigoare a cadrului legislativ pentru reducerea cheltuielilor cu pensiile speciale” – nu este îndeplinit în această etapă.
Acesta se adaugă altor cinci jaloane nefinalizate, legate de investiții în modernizarea infrastructurii feroviare, dezvoltarea rețelelor de metrou în București și Cluj-Napoca, reforme în managementul bazat pe performanță în transporturi și îmbunătățirea guvernanței corporative a companiilor de stat din energie.
Plata va fi parțial suspendată
În baza Regulamentului Mecanismului de Redresare și Reziliență, Comisia activează procedura de suspendare a plății, ceea ce înseamnă că România va primi doar o parte din cele 2 miliarde de euro aferente celei de-a treia cereri. Restul sumei va fi blocat temporar până la remedierea deficiențelor.
România are acum o lună pentru a transmite observații privind evaluarea negativă a jalonului 215. În paralel, Comitetul Economic și Financiar (CEF) al UE are patru săptămâni pentru a emite un aviz. Ulterior, Comisia va lua o decizie oficială privind plata. Dacă evaluarea actuală va fi menținută, suma corespunzătoare jaloanelor neîndeplinite va fi suspendată, urmând ca România să aibă la dispoziție șase luni pentru a le îndeplini.
După expirarea acestui termen, Comisia va reevalua progresele. Dacă va considera că jaloanele au fost îndeplinite în mod satisfăcător, va debloca fondurile suspendate.
Evaluare pozitivă pentru 68 de jaloane și tinte
În ciuda suspendării parțiale, Comisia a acordat o evaluare preliminar pozitivă pentru 68 de jaloane și ținte din cele 74 incluse în cerere. Printre reformele și investițiile validate se numără:
Reforma pieței de energie electrică, cu un nou cadru legislativ pentru eficiența energetică și instrumente financiare verzi;
Reforma regimului fiscal pentru microîntreprinderi, care prevede o reducere treptată a regimului special și simplificarea sistemului fiscal;
Investiții în eficiența energetică a clădirilor, prin semnarea contractelor pentru renovarea clădirilor publice și rezidențiale.
Planul Național de Redresare și Reziliență al României are o valoare totală de 28,5 miliarde de euro, din care 13,6 miliarde sub formă de granturi și 14,9 miliarde sub formă de împrumuturi. Fondurile sunt condiționate de realizarea unor reforme și măsuri de investiții.
S-au pierdut și banii din PNRR. Piedici birocratice și incompetență generalizată
Mascarada PNRR. Termocentralele pe cărbune duduie în țările UE
Începutul sfârșitului. Guvernul finanțează investițiile din împrumuturi externe. PNRR-ul s-a blocat
Taierea pensiilor speciale este probabil singurul lucru pozitiv pentru Romania care este cerut in PNRR. Ce facem insa cu cele negative, pe care le-am indeplinit si pentru care nu am primit banii de la UE, desi trebuia sa ii primim de ani buni?
Si ce simplu ar fi daca n-ar exista concubinajul dintre politicieni si speciali. Cea mai simpla si echitabila masura ar fi interzicerea incasarii pensiei cumulate cu salariul pana la implinirea varstei standard de pensionare (eventual guvernul ar putea da o derogare in legea bugetului pentru pensiile mai mici decat pensia medie pe economie). Prin lege s-ar putea trece si de maine la calculul pensiei magistratilor luandu-se in calcul doar contributivitatea, pastrandu-se in plata la acelasi nivel pensiile care ar fi prin noul calcul sub pensia prin contributivitate.
Variantele de mai sus au fost deja aplicate muritorilor de rand. Deci se poate.
PS Poate lumea uita ca modul de calcul pentru pensiile magistratilor a fost facut intr-un moment cand salariile lor erau mai mici. Dupa ce le-au fost marite, un astfel de calcul nu s-ar mai justifica.
Minciuni mai mari, nici că ar putea rostogoli în media, acești impostori ai politicii. De câte ori ne promiteau sume fabuloase din acel „eden” al finanțelor UE, după un timp ni se spunea ca, de fapt, nu se poate pentru că. Acum e exact la fel. Adevărul e că cu capul plecat, ți se dă ce dorește stăpânul, iar demnitatea LOR, e inexistentă. Ați văzut filmul cu grecii, când erau vai mama lor, cum dădeau cu pumnul în masă?? Ai noștri…”va rog miluiti-ne „.