Apar noi informații despre bărbatul de 26 de ani, poreclit „Șacalul”. Principalul suspect în cazul a două crime de la Constanța care au îngrozit România. Denisa și Delia, două femei din Timișoara, respectiv Tulcea, ar fi fost victimele sale.
Pare-se că dosarul celor două crime de care este acuzat bărbatul cunoscut sub porecla „Șacalul” se complică. Există suspiciuni că tânărul ar fi ucis și alte femei.
Între timp, s-a aflat că „Șacalul” ar fi făcut parte dintr-o grupare de bărbaţi și femei care se dezbrăcau pe internet pentru bani, potrivit Știrile ProTV, nefiind exclus ca victimele să fi fost din acest anturaj.
Potrivit sursei citate, bărbatul poreclit „Șacalul” este bănuit de procurorul care se ocupă de caz de alte patru crime.
În tot acest context s-a mai aflat că dosarele de dispariție a nu mai puțin de patru femei, cu vârsta între 20 și 30 de ani, sunt acum atent verificate la Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Potrivit unor surse din anchetă, tinerele ar fi dispărut după ce au spus că merg pe litoral. Iar toate aceste patru cazuri ar fi fost înregistrate după luna iunie. Acum se verifică dacă acele tinere ar fi făcut sau nu parte din anturajul „Șacalului”.
Există bănuiala că acesta ar fi coordonat o rețea de femei și bărbaţi care se dezbrăcau în timpul unor transmisiuni în direct pe internet – la care, uneori, ar fi participat chiar și el.
Cum ar fi încercat să nu dea de bănuit
De altfel, se conturează tot mai mult varianta că „Șacalul” ar fi fost un „maestru” al disimulării. De exemplu, potrivit anchetatorilor, după ce ar fi ucis-o pe Denisa, a încercat să arunce vina asupra unui localnic din Sinoie, căruia i-a vândut telefonul tinerei și voia să îi vândă și mașina.
„Vă dați seama cât de credibilă ar fi fost apărarea acelei persoane că am cumpărat de la un necunoscut din Constanța, unul Nicu și atât, mașina respectivă. El mi-a vândut și telefonul mobil și culmea mașina să aibă legătura cu acel cadavru” – a declarat Zafer Sadîc, procuror Parchetul de pe lângă Tribunalul Constanța.
Și nu ar fi fost prima oară când ar fi încercat să beneficieze de pe urma acestei tehnici a camuflării. După ce ar fi ucis-o pe Denisa, ar fi trimis la hotelul unde se cazase tânăra, în Constanța, de pe telefonul acesteia, un mesaj la recepție din care să dea impresia că victima este în viață.
„Că nu mai poate să vină 5 zile și o să trimită pe cineva să achite și să își ridice hainele. A venit o doamnă care s-a dat drept mama ei cu un puști de 15-16 ani care a spus că e fratele venit cu mașina ei personală. Au luat lucrurile din cameră, mi-au dat o parte din bani” – a povestit proprietarul hotelului.
Cu Delia, a doua victimă, bărbatul s-ar fi văzut doar în Mamaia. Delia închiriase un apartament în nordul stațiunii Mamaia, unde, conform surse citate, se întâlnea cu clienții cărora le oferea servicii sexuale. Aici l-ar fi primit și pe bărbatul poreclit Șacalul, care ar fi încercat să o convingă să lucreze pentru el. S-ar fi certat, iar bărbatul ar fi omorât-o.
Între timp, dat fiind faptul că e un caz complex, e posibil ca ancheta să fie preluată de către oamenii legii din București.
mda tipic securistomilitienesc. bai avem un criminal mai fraier – ca alea cu pedigree medical de franta sunt eliberate – ce facem cu el? pai ii bagam in carca si alea cu AN. daca era in vigoare legea ci-ului electronic cu prelevare de amprente pana acum le si plantau la lcoul crimelor. si se mai mira de ce lumea e reticenta la buletine electronice.
Cum domne,asta inca nu a plecat acasa sau macar sub control judiciar ?
asta e mai fraier. n-are nici banii lu’ ala de la 2 mai nici protectia politic-ideologica a alora de la pantelimon