Cauta

Sala Eurovision, spital COVID-19

Sala de concerte din Rotterdam în care urma să se desfăşoare competiţia Eurovision va găzdui, începând de vineri, zeci de pacienţi cu COVID-19 pentru a decongestiona spitalele olandeze.

În loc de spectatori paturi cu bolnavi

„Unii nu mai fac faţă singuri acasă şi trebuie îngrijiţi conform indicaţiilor medicului generalist al acestora. În curând îi vom putea primi aici în Ahoy „, a explicat  Saskia Baas, directoarea serviciului local de sănătate publică al regiunii Rotterdam.

Complexul Ahoy Arena, care urma să găzduiască în luna mai mii de fani ai concursului muzical european, găzduieşte acum 88 de paturi de spital, iar capacitatea sa poate fi extinsă la câteva sute, dacă va fi nevoie. Una din săli va fi rezervată în întregime pacienţilor infectaţi cu noul coronavirus care au nevoie de tratament, dar nu şi de internare în spital. Pacienţi care suferă de alte boli pot fi, de asemenea, primiţi pentru a se elibera paturi în spitale pentru pacienţii cu COVID -19 aflaţi în stare critică.

Decizia amenajării Ahoy Arena a fost luată de autorităţile regionale după anularea ediţiei din acest an a Eurovision-ului din cauza pandemiei. „Eram în plină pregătire pentru concursul Eurovision. A trebuit să ne adaptăm brusc şi rapid la această criză” sanitară, precizează  Arjen Littooij, directorul autorităţilor din domeniul securităţii. În Olanda, una dintre puţinele ţări europene în care statul nu a impus restricţii severe, au fost depistate 27.419 cazuri de contaminare cu COVID-19 şi 2.945 de decese.

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • UE nu sperie Big Tech
  • Elveția își arată forța financiară: vrea să fie scutită de tarifele americane
  • Democrația este un mit. Noua DIKTATURĂ începe cu România
  • Localitățile, luate cu asalt de urși. Autoritățile, paralizate
  • Taxele lui Trump, războiul economic și “Mondialul” din 2026. Cum o vor scoate la capăt?
  • La Liga ia măsuri pentru transferuri noi
  • Bulgaria a convins Comisia Europeană să îi amâne liberalizarea prețurilor la energie. România, niciun demers
  • Jocul periculos al lui Donald Trump cu cea mai puternică bancă centrală din lume
  • Trump are un as în mână împotriva lui Putin
  • Exit mobile version