Continuă verificările pe care inspectorii de la Protecția Consumatorilor le fac în diverse orașe din țară. Mai nou, comisarii de la CJPC au mers în control la o școală din Constanța, iar ce au găsit, la nivel de nereguli, a ieșit recent la iveală.
S-a aflat, astfel, în ce condiții sunt nevoiți să învețe elevii de la unitatea școlară respectivă. Iar situația nu e tocmai una demnă de laude.
Conform unui control recent al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor (CJPC) – s-au găsit insecte vii în săli, pereți deteriorați și toalete fără capace, potrivit stiripesurse.ro. Acestea sunt doar câteva dintre condițiile în care învață elevii de la Școala nr. 30 din Constanța.
Mult praf, dar și mobilier deteriorat

Printre neregulile constatate de inspectorii ANPC se numără prezența insectelor vii și moarte în școală, săli de curs neigienizate cu depuneri grosiere de praf și mobilier deteriorat, conform aceleiași surse. De asemenea, la capitolul problemele au mai fost descoperite praguri de uși deteriorate și improvizate la sălile de clasă.
Nici pe holuri situația nu e prea bună, în sensul că pereții sunt murdari și deteriorați, iar bucăți din gresie sunt ori sparte ori lipsesc cu totul. De asemenea, probleme au fost constatate și în grupurile sanitare – unde inspectorii au constatat că lipsesc capace de la vasele de toaletă, stâlpii pereților despărțitori sunt ruginiți, bateriile chiuvetelor sunt pătate, iar rosturile gresiei nu sunt igienizate.
Ca urmare a acestor nereguli constatate în timpul controlului, comisarii ANPC au lăsat o invitație la sediu pentru reprezentanții școlii, așteptând explicații cu privire la deficiențele identificate. Rămâne de văzut ce reacție vor avea cei din conducerea unității școlare constănțene cu privire la situația constatată de ANPC.