Cauta

VIDEO. Ninge pe final de aprilie! Drumarii au ieșit cu utilaje de deszăpezire în zona Borsec

sursa foto: captură video Facebook/DRDP Brașov

Pe final de aprilie, ninsorile – precipitații specifice iernii – și-au făcut apariția în peisaj, astfel că drumarii au intervenit, miercuri, cu utilaje de deszăpezire. S-a întâmplat pe DN 15, în judeţul Harghita.

Direcția Regională de Drumuri și Poduri (DRDP) Brașov anunță, miercuri, 26 aprilie, că ninge în Harghita.

Și că se intervine cu utilajele de deszăpezire pe DN15 în zona Borsec, județul Harghita. Șoferii sunt îndrumați să manifeste prudență la volan. „Vă rugăm să circulați prudent în zonele afectate de ninsori”, au transmis reprezentanții DRDP Braşov, prin intermediul unui scurt mesaj postat pe pagina de Facebook.

Informare meteo de la ANM: unde vor fi ploi

Vă amintim că în dimineața zilei de miercuri, Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o informare meteo ce va fi valabilă până târziu după lăsarea serii, mai exact pentru intervalul 26 aprilie, ora 10 – 26 aprilie, ora 22.

Meteorologii anunță că în intervalul vizat va continua să plouă în Transilvania, Maramureș, nordul Moldovei și la munte, „iar după-amiaza și seara vor fi averse, descărcări electrice și condiții de grindină în Muntenia și Dobrogea. Cantitățile de apă vor fi de 15…20 l/mp și izolat peste 30 l/mp”.

Sunt prognozate lapoviță și ninsoare în zonele montane înalte

Reprezentanții ANM au mai precizat că se vor semnala și intensificări ale vântului. Mai precis, că local și temporar vântul va avea intensificări în majoritatea regiunilor, cu viteze de 45…55 km/h.

„În zona montană, îndeosebi în Carpații Meridionali și în nordul Carpaților Orientali, la altitudini în general de peste 1600 m, rafalele vor depăși 70…90 km/h și vor fi precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare”, au mai transmis specialiștii ANM, prin intermediul informării meteo emise miercuri dimineață.

Ultimele stiri

  • Elveția își arată forța financiară: vrea să fie scutită de tarifele americane
  • Democrația este un mit. Noua DIKTATURĂ începe cu România
  • Localitățile, luate cu asalt de urși. Autoritățile, paralizate
  • Taxele lui Trump, războiul economic și “Mondialul” din 2026. Cum o vor scoate la capăt?
  • La Liga ia măsuri pentru transferuri noi
  • Bulgaria a convins Comisia Europeană să îi amâne liberalizarea prețurilor la energie. România, niciun demers
  • Jocul periculos al lui Donald Trump cu cea mai puternică bancă centrală din lume
  • Trump are un as în mână împotriva lui Putin
  • Divizarea oficială a Ucrainei nu are cum să încurajeze negocierile de pace
  • Criză de studenți. Măsuri disperate pentru reducerea abandonului universitar
  • Exit mobile version