Acum vi se pare frig? Sunt multi bucuresteni si nu numai, care isi aduc aminte de viscolul si nametii din 1954, care au paralizat Capitala.
A inceput cu vant puternic, chiar pe data de 1 februarie. Apoi a inceput sa ninga si a tot nins, pana ce zapada s-a asternut in straturi.
115.9 litri de zapada pe metru patrat in 24 ore
Serviciul de meteorologie a consemnat date care au ramas in istorie ca varfuri ale vremii extreme. A viscolit in perioade de cate doua zile, intre 1-4; 7-9; 17-19 si 22-24 februarie. Durata maxima continua, de 48 de ore, s-a inregistrat pe 3-4 februarie. Viteza maxima a vantului a fost de 126 km/h la Bucuresti, intre 3-5 februarie, fiind depasita de viscolul din 1966, cand, la Iasi, vantul a atins 200 km/h. Cantitatea maxima de zapada depusa a fost de 115.9 litri pe metru patrat in 24 ore, inregistrata la Grivita, pe 3 februarie.
Cel mai gros strat de zapada a fost inregistrat la Calarasi: 173 cm, pe 3-4 februarie. Dar viscolul a troienit zapada pana la 2-5 metri inaltime, in sud-estul si estul tarii. Armata a fost cea care a deszapezit orasele si a asigurat populatiei alimentele de baza. Instantanee cu Bucurestiul troienit se afla in fototeca Muzeului National Militar Bucuresti.
Painea adusa cu sanii trase de cai
In dimineata zilei de 3 feburarie 1954, Ana si Gheorghe Munteanu au pornit de la Mangalia catre Capitala, cu baietelul in varsta de opt luni. Veneau in vizita la rude. Ana isi aminteste perfect – acum, cand sarbatoreste 60 de ani de casnicie – ca purta… pantofi. Si un paltonas elegant.
Din tren, a observat cum campurile se acopera de nea, iar vantul incepe sa viscoleasca. Usile trenului s-au blocat deschise si din cauza vantului s-au spart si niste geamuri.
La Bucuresti, unde au ajuns inghetati, iar aici era iadul pe pamant. Circulatia tramvaielor era deja blocata. Norocul familiei Munteanu a fost ca un angajat din Gara Obor, unde trasese trenul, i-a luat acasa la el. Alt noroc a fost ca venisera cu oala de sarmale, carnati si alte bunataturi, asa cum se venea in vizita odinioara. In cateva ore, Bucurestiul a fost paralizat de troiene si de viforul care batea in reprize. Armata s-a mobilizat imediat, carand provizii, intr-o prima faza, cu sanii si cai. Tot cu ajutorul armatei, familia Munteanu a reusit sa ajunga la rude. Si muncitorii s-au mobilizat, debarasand arterele principale, pentru ca proviziile sa fie aduse cu masinile armatei. Totodata, au fost deblocate sinele de tramvai, pentru ca oamenii, care ieseau din case si de pe strazi prin tuneluri sapate in zapada, sa poate merge la serviciu. In „Scinteia” din 5 februarie se putea citi: „Sute de oameni au lucrat ieri la dezapezirea liniei tramvaiului 3. Iat-o pe zidarita utemista Bugasin Ioana, o fata sprintena, vioaie, care lucreaza la deszapezirea liniei. «Doar lucram in preajma Spitalului unificat nr. 2 CFR» – ne spune ea. «Sunt aci tovarasi bolnavi, sunt mame cu copii mici, care nu trebuie sa duca nicio lipsa. Nu vom lasa lopata din mana pana nu vom deszapezi drumul!»”. Camioanele Armatei adunau zapada si o aruncau in Dambovita. Uzina Grozavesti pompa apa calda, ca sa nu existe pericolul sa se formeze poduri de gheata. Intreaga luna, bucurestenii au fost uniti impotriva inamicului: viscolul!
