Odată cu recenta întoarcere istorică a Statelor Unite privind angajamentul lor față de NATO și sprijinul acordat Ucrainei, se pune întrebarea dacă europenii sunt suficient de independenți în materie de apărare.
Chiar dacă Bătrânul Continent dispune de o industrie de apărare performantă – în special în Franța și în Regatul Unit – livrările de arme „Made in USA” sunt încă masive și au crescut după invazia Rusiei în Ucraina la începutul anului 2022. Acestea sunt concluziile celui mai recent raport al Stockholm International Peace Research Institute (SIPRI), notează France Info.
În 2024, mai mult de jumătate din volumul de echipamente militare importate de europeni proveneau de peste Atlantic. Marea Britanie, Olanda și Norvegia sunt principalii importatori.
Douăsprezece din cele 24 de sisteme de apărare aeriană comandate în străinătate începând din 2020 sunt americane. Alte echipamente, precum anumite elicoptere de luptă și drone, sunt produse numai în SUA.
„Europa se bazează foarte mult pe americani pentru apărarea sa aeriană, deoarece echipamentele lor sunt mai sofisticate”, explică Pieter Wezeman, cercetător la SIPRI.
Franța, prima putere militară a Europei, este aproape autosuficientă și cumpără în principal motoare de tancuri de la americani. În schimb, Marea Britanie și Germania, a doua și, respectiv, a treia forță armată europeană, cumpără mai mult echipament militar strategic, cum ar fi avioane și rachete.
Statele Unite sunt indispensabile pentru țările europene care produc puțin sau deloc echipamente pe propriul lor teritoriu. Polonia, de exemplu, este foarte dependentă. În ultimii patru ani, a primit aproape 3 000 de rachete americane, precum și peste 500 de vehicule blindate, 12 avioane și patru sisteme de apărare aeriană.
Dominația F-35
Potrivit generalului Jerome Pellistrandi, care conduce Revue Defense Nationale, treisprezece țări europene au plasat comenzi către producătorul american Lockheed-Martin pentru avioanele F-35.
În 2018, Belgia a rezervat 34, dar încă le așteaptă. În 2022, Germania a cumpărat 35, și speră să le primească în 2028. Polonia a comandat 32, iar Italia și-a majorat recent comanda la 90. Regatul Unit își primește treptat cele 48 de aeronave comandate și intenționează să cumpere încă 90 în viitor.
Deși a existat un interes reînnoit pentru avioanele de luptă europene, cu aproximativ șaizeci de Eurofighter Typhoon comandate de Germania, Spania și Italia, precum și douăsprezece Rafale pentru Serbia, flota europeană va include în curând un număr semnificativ de F-35.
Banii pentru reînarmarea Europei, în buzunarele americanilor?
UE tocmai a fost propus un proiect de 800 de miliarde de euro pentru reînarmarea Europei, dar este probabil ca o mare parte din acești bani să ajungă în buzunarele americanilor, a declarat Jenny Raflik, expertă în relații internaționale la Universitatea din Nantes. ”Dacă europenii vor dori să cumpere rapid arme, vor trebui să apeleze la cei care le pot vinde rapid. Și mi-e teamă că suveranitatea europeană nu va fi deloc consolidată”.