Ce interese are UE să se extindă?

După ani de opoziție, liderii din Europa de Vest au sprijinit în cele din urmă o nouă rundă de extindere și perspectiva aderării țărilor din est.

În septembrie, președinții Comisiei Europene și Consiliului European au ținut discursuri în care au cerut UE să se pregătească pentru primirea a până la nouă noi membri din Balcani și din fosta Uniune Sovietică, posibil chiar din 2030.

A urmat un document strategic comandat de Franța și Germania, arbitrii supremi ai proiectului european, pentru ca UE să fie „pregătită pentru extindere”. Între timp, Spania a anunțat organizarea unui summit în octombrie pentru a stabili mijloacele de extindere înainte de o reuniune a Consiliului European din decembrie, care ar putea deschide discuțiile privind aderarea Republicii Moldova și Ucrainei.

Influența Rusiei

Această reacție rapidă vine ca răspuns la Rusia, a cărei politică a schimbat calculele strategice în capitalele vest-europene. Principala problemă este necesitatea de a face ceva cu Ucraina, care nu poate fi lăsată să se descurce singură atunci când luptele se vor calma în cele din urmă.

În mod inevitabil, restul Europei va purta responsabilitatea de a asigura securitatea și de a reconstrui Ucraina.

Cu toate acestea, calculul strategic este mai amplu decât problema reabilitării Ucrainei. Acțiunile Kremlinului țintesc celorlalte părți neintegrate ale Europei de Est, care nu mai pot fi menținute ca o zonă tampon între Rusia și UE.

Printre acestea se numără fostele republici sovietice, cum ar fi Georgia, unde Moscova a reușit să mențină cu succes un guvern pro-rus, și Moldova, unde încearcă să creeze un regim la fel de pro-rus, împotriva dorinței actualei administrații pro-europene.

Influența Rusiei se extinde, de asemenea, în Balcani, unde a sprijinit sârbii în lupta lor continuă cu vecinii lor, mai ales în Bosnia, unde  fac presiuni pentru o mai mare autonomie în fața amenințărilor din partea bosniacilor, dar și în Serbia însăși, care se opune eforturilor depuse de Kosovo, sprijinit de Occident, pentru a-și stabili independența.

În sens mai larg, notează Modern Diplomacy, invazia Rusiei în Ucraina a oferit o confirmare aparentă a faptului că lumea intră într-o perioadă de competiție între marile puteri, în care UE trebuie să își consolideze poziția internațională pentru a rezista și pentru a evita să se mențină un „subaltern” al SUA.

O Uniune geopolitică

Extinderea spre est oferă un mijloc de a atinge obiectivul declarat de a crea o „UE geopolitică”, mărindu-și teritoriul cu un sfert, populația cu peste cincizeci de milioane de locuitori și, odată cu integrarea Ucrainei, încorporând suprafețe masive de terenuri agricole suplimentare, rezerve de minerale și o nouă bază industrială importantă.

Dacă extinderea nu reușește, riscă să slăbească UE, deoarece Polonia și vecinii săi sunt forțați să își asume responsabilitatea principală pentru Ucraina cu ajutorul SUA și al Regatului Unit, adâncind diviziunea est-vest și permițând țărilor „anglo-saxone” să submineze poziția Uniunii în Europa de Est prin stabilirea lor ca puteri externe dominante.

Poziția preeminentă a nucleului vest-european

În contrapartidă, entuziasmul nou descoperit al europenilor occidentali pentru o „extindere” a UE este o reluare a două revendicări de lungă durată. Una dintre ele este „aprofundarea” , care reflectă preocupările din Europa de Vest cu privire la păstrarea integrității UE pe măsură ce se extinde numărul membrilor săi.

A doua, mai imediată, este una de funcționalitate, având în vedere riscul de paralizie instituțională, cu treizeci și șase de state membre reunite în jurul mesei Consiliului European, care trebuie să ajungă la un acord cu majoritate calificată și, uneori, cu unanimitate, înainte ca deciziile să poată fi adoptate în mod colectiv.

La baza acestei situații se află un interes politic fundamental de a păstra poziția preeminentă a nucleului vest-european – în special a Franței și a Germaniei – care a suferit un regres odată cu extinderea spre est în anii 2000 și care a fost doar parțial restabilită după plecarea Regatului Unit – un centru alternativ de putere.

Între timp, documentul de strategie franco-german propune diverse modificări ale procedurilor de luare a deciziilor în cadrul Consiliului, cel mai important fiind eliminarea dreptului de veto al statelor membre individuale și, în schimb, supunerea acestora la o formă revizuită de vot cu majoritate, consolidând puterea statelor mari ale UE, majoritatea din Europa de Vest.