
Aflat în Statele Unite, la New York, șeful statului, Nicușor Dan, a reacționat în privința reținerii fostului candidat la prezidențiale, Călin Georgescu.
Președintele spune că este atributul şi responsabilitatea DIICOT să lămurească toate aspectele din dosar şi subliniază că trebuie respectată prezumţia de nevinovăţie.
Nicușor Dan a vorbit și despre lipsa de încredere în sistemul de justiție, despre care spune că alimentează percepția că în spatele unor anchete ar exista „sfori trase din cine știe ce loc”.
Nicușor Dan, prima reacție după reținerea lui Călin Georgescu: E responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele
Întrebat despre anularea alegerilor din 2024 și cum vede actuala situație, Nicușor Dan a răspuns: „Sunt două lucruri complet diferite. Din ce am văzut și eu din comunicarea DIICOT, acest dosar nu are nimic de a face cu alegerile din 2024.
Este vorba de o acuzație de înșelăciune, dacă am reținut eu bine încadrarea juridică, și e atributul și responsabilitatea DIICOT să lămurească toate faptele și evident că respectăm prezumția de nevinovăție, asta e tot ce pot să spun”.
Șeful statului a ales să menționeze că între Administrația Prezidențială și sistemul judiciar „există o separație constituțională”.
Mesajul președintelui pentru susținătorii lui Georgescu
Când reprezentanții presei l-au întrebat ce mesaj are pentru o parte a societății, mai precis pentru oamenii care îl consideră pe Călin Georgescu o victimă a sistemului, preşedintele Dan a spus că are un mesaj „de înţelegere, chiar de simpatie”.
„Pentru că, dacă ne uităm în sondaje, vedem că încrederea în sistemul de justiție e ba 25%, ba 30%. Asta înseamnă că cei care nu au încredere în sistemul de justiție sunt 70-75%. Și atunci evident că pare că totul este un aranjament, cu niște sfori trase din cine știe ce loc. Nu pot decât să spun că este o separație a puterilor și, în mandatul ăsta, acționez constituțional și voi acționa constituțional”, și-a completat Nicușor Dan răspunsul.
Fostul candidat la alegerile prezidențiale, Călin Georgescu, a fost scos luni seară, 21 septembrie, din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reţinut de procurori pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri. De altfel, chiar Georgescu a făcut un gest prin care a arătat cătușele, ridicându-și mâinile încătușate deasupra capului, salutându-și astfel susținătorii aflați în fața sediului DIICOT. În afara acestui gest, nu a făcut niciun fel de declarație.
Detaliile din comunicatul DIICOT
În același dosar a fost reținut și omul de afaceri Ionel Rusen, presupus complice al lui Georgescu. Cei doi vor fi prezentanți marți Tribunalului București, cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
„La data de 21 septembrie 2026, procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Structura Centrală au dispus reținerea a doi inculpați, cetățeni români, cu vârstele de 64 și 47 de ani, cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de constituirea unui grup infracțional organizat și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave, în formă continuată.
Pe parcursul perchezițiilor efectuate în cursul acestei zile au fost găsite și ridicate sisteme de bruiaj, înscrisuri, documente de identitate (două pașapoarte și o legitimație) ce urmează a fi expertizate existând suspiciunea că sunt false, dispozitive de stocare a datelor, precum și alte mijloace de probă.
Urmează să fie sesizat judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului București cu propunerea de preventivă a inculpaților, pentru o perioadă de 30 de zile”, a transmis DIICOT, într-un comunicat de presă.



